La mulţi ani!

La mulţi ani, Constantini şi Elene! 🙂

Să vă fie viaţa veşnic presărată cu flori!

Vis de omidă

buttefly-emerging-from-chrysalis

 

Vreau aripi să zbor

La început de cireşar

Să nu mai am vreun dor

Chiar şi aberantic,

Să văd primăvaratura

Prin ochi galantopaz

Cu-n sarutil aiurea

Aripa să-mi înalţ,

Să mângâi tot polenul

Aceloraşi floribile

Ce-şi răspândesc parfumul

Petalelor teribile.

Iar un decor fantastic

Cu iz iubireal

Sau doar puţin bombastic

Îmi fie areal.

Un vocerşit aievea

Ce susură-n auz

Să pară incredibil,

Mai mult ca un abuz.

De-o fi eroticnit

Aşa cum numa-n vis

Te poţi amăgini

Şi nu poţi să îl mai prinzi,

Treci la duzinarmare

Cu zâmbete, sau bocet,

Că-n toată lumea mare

N-ai să rămâi ascet.

Aşa visând omida

Închisă-ntr-un cocon

Şi-o prinse o damblama,

Cu mare chef de zbor.

Îşi lăsă, deci, coconul

Puţin ablanjurat

Şă-şi vadă viitorul

Întreg, nu franjurat.

Cu aceeaşi duzină de cuvinte (damblama, aberantic, vocerşit, galantopaz, ambalajurat, primavaratura, floribile, iubireal, sarutil, eroticnit, amagini, duzinarmare) s-au mai scris articole pe care le găsiţi la Eddie În tabel.

Dacă aceste cuvinte par cumva neinteligibile, găsiţi explicaţia lor aici.

Baba mea

Legenda despre Baba Dochia

 

Baba mea e cam zurlie
Poartă flori la pălărie
Şi-a dat jos două cojoace
Iar acum stă ca pe ace
Cu-al treilea ce va face
Dacă-i cald, doar îl desface?

Umblă pe poteci de munte
Vremea ca să o descânte
Iarna vrea să o gonească,
Primăvara să sosească.

Ba-i e frig, ba îi e cald,
Vânturile nu-i străbat,
Prin cojoacele rămase,
Să-i ajungă pân’ la oase.

Azi e bine, zi frumoasă
Şade baba-n loc să coasă
Cu fir roşu ghiocei
Şi cu alb doi năsturei.

Vine primăvara, clar!
Lumea ca un furnicar
Va ieşi zâmbind la soare
Chiar de e puţin răcoare.

Baba merge tot mai sus
Înspre munte, la apus
Opreşte cărările
Să scruteze zările.

Nu-i convine vremea bună
Nici de-i soare, nici de-i lună,
De la munte la câmpie
Leapădă cojoace o mie,
Iute ca o vijelie,
Baba mea cea cam zurlie
Însă asta nu o lasă
Să se întoarcă acasă.

Timpul e tot mai frumos,
Soare blând şi luminos
Ne aduce în ferestre
Primăvara de poveste.

Alte scrieri pentru tema de luni: „Baba mea este…” găsiţi la eddie în tabel.

 

imagine:

Toate cuvintele ajung la…

 

cand-obosesc-ma-asez-in-cuvinte_5f581845b545b9

 

Lună şi stele
Cu praf magic în ele
Străbătând o alee
Dintr-o Cale Lactee.

Briza de mare
Încărcate de soare
Purtând miere şi sare,
Mângâieri solitare.

Suflete alese
Când povestea o ţese
Din mirări tot mai dese,
Zâmbete fără adrese.

Oamenii rari
Ce au suflete mari,
Caracterele tari,
De destin făurari.

Oamenii mici
Când nu ştiu ferici
Şi nu sunt „cu lipici”
Ci doar ţepi de arici.

Încărcate de soare
Pe ţărmuri de mare
Şi praf magic în ele
La lună şi stele.

 

Alte destinaţii ale cuvintelor găsiţi la Eddie în tabel.

imagine:

Jocul cuvintelor

cuvinte

 

Uneori în stil burlesc

Prinse-n tabel cartimesc 

Mă gândesc să danaesc 

Duzini într-un fel lumesc

De joc al cuvintelor

Prins în hazul vorbelor,

Stins cu roua florilor

Şi cu praful stelelor.

Dintr-un colţ vieneland 

Ce-are glume în program

Vine punctul matildar 

Pus pe I-ul secular.

Grişkalet pe tastatură

Face o traducătură

Fără nici o-ncurcătură

Veroce în încărcătură.

Fantezist voiam să spun

Nu e glumă, presupun

C-având anacondelescu 

Munca-i muncă, nu buestru.

Adicherishan în versuri

Ne aduce universuri,

Iar mayat uşor ne-mbie

La câte o poezie.

Suzanax plin de imagini,

Necuvinte, gând pe margini

De duzină-naripată

Vesel zâmbetul ni-l poartă.

Adrianamo ademeneşte

Cu-n catren, o povestire,

Înşiră-te mărgărite

În cuvintele şoptite.

Într-un pur stil citator 

O poveste, ca un dor,

Devine ambasador

În amvonul vorbelor.

Mai mult nu ştiu a vă spune

În cuvânt ce poartă rime,

A fost doar joc de cuvinte

Nici prea bun, nici prea cu minte.

 

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte (cartimesc, matildar, vieneland, suzanax, danaesc, mayat, veroce, adrianamo, adicherishan, citator, griskalet, anacondelescu) puteţi afla consultând tabelul lui Eddie.

 

imagine:

 

 

Din vremea lui nechezol

cute-drawings-coffee-stories-cinzia-bolognesi-1

                                                       sursă imagine:

Era una din zilele acelea cu o căldură ce-ţi intra în oase, toropindu-te puţin câte puţin, iar storurile închise nu aveau prea mare efect, reuşind doar să aducă în încăpere un are de mister, prin obscuritatea creată, nicidecum puţină răcoare.

Isabelle ţinea în mână o carte dar gândurile îi zburau departe, la orele înserării când, se va mai răcori şi va ieşi să-şi revadă fostele colege, cu care nu se mai întâlnise de multă vreme, dat fiind faptul că se înscrisese la un liceu cu profil economic care, în orăşelul lor petrolier nu exista, „pentru o viaţă mai bună” îi spusese mama sfătuind-o să-şi aleagă altceva, „că de petrol suntem sătui şi eu şi taică-tu, măcar tu să ai o viaţă mai bună„.

Trei ani zburaseră pe nesimţite şi-şi amintea cu nostalgie de zilele acelea în care stătuse pentru prima oară la un hotel, aflat într-o vilă din centrul oraşului, cu aură de epoci apuse, alături de care se afla teatrul municipal. Revedea, parcă, holul larg în care tronau fotolii imense pe care se întâlnea cu alte candidate la aceleaşi locuri, dezbătând subiectele zilei şi făcând presupuneri asupra celor ce aveau să urmeze. O încântaseră şi scările în spirală cu balustrada din lemn lăcuit ale hotelului cu doar două etaje, balcoanele mici, adevărate bijuterii arhitectonice, de unde putea admira în voie întreg centrul oraşului necunoscut, adulmecând mirosul de friptură din curcă tânără, fragedă, pregătită cu mare băgare de seamă şi care nicicând nu a mai avut, parcă, acelaşi gust. Pentru ea era ceva nemaipomenit, la fel de noi şi încărcate de energii nemaicunoscute părându-i orele în care ea fiind la examen, iar mai apoi seara, la asfinţit, mama ei le petrecea în rugăciuni „pentru luminarea minţii fetei şi ajutor la examene„. Emoţiile ce au urmat după afişarea rezultatelor au fost unice, iar bucuria ce se citea pe chipurile lor venea ca o încununare a tuturor rugilor ce le fuseseră ascultate, nemaicontând faptul că va fi departe de familie, de prietene, de locurile dragi şi nici sacrificiile pe care cei rămaşi acasă le vor face pentru ca ei să-i fie bine.

Câteva bătăi scurte şi rapide în uşă îi întrerupseră firul gândurilor, în încăpere năvălind ca o ploaie de vară, Luciana, vecina proaspăt căsătorită, mutată de curând în apartamentul de alături, ce venise să-şi bea cafeaua împreună cu Ioana, sora ei mai mare, volubilitatea şi neastâmpărul ochilor verzi cucerind-o din primele clipe. Întinse o punguţă maronie în care se afla „nechezol, soro, că mai sunt câteva zile până la salariu” şi spuse:

-Tu trebuie să fii Isabelle- Isa cea frumoasă, ţi se potriveşte numele, apoi urmând către Ioana: „Ce figură de copil cuminte are soră-ta, fiind dăruită, în acelaşi timp,  cu o frumuseţe drăcească”.

-Da, da, o frumuseţe, răspunse Ioana cu o veselie disimulată în glas, înciudată oarecum că nu ei îi fusese adresat complimentul, căci îşi lăsa nemulţumirile libere ori de câte ori avea ocazia, nedezminţind zodia sub semnul căreia se născuse.

-Scorpion veritabil, îngăimă Isabelle mai mult pentru ea, aproape în şoaptă, vorbele fiindu-i acoperite de trăncăneala vecinei, dar cuvintele pe care aceasta i le adresase mai devreme au fost ca un balsam pentru sufletul ei, pansându-i cicatricile ivite prea curând ca urmare a neîncrederii şi a unor complexe nefondate.

-Pun pariu că nici cafea nu bea, continuă acesta de parcă Isa nici nu ar fi fost de faţă, căci se făcuse mică, mică, într-un colţ de canapea, părând absorbită de lectură dar fiind foarte atentă la tot ce mişca în  jur.

-Cred că aş gusta şi eu puţin, murmură Isa, mai mult pentru a putea rămâne în compania lor, nefiind deloc curioasă în legătură cu licoarea magică ce începuse a-şi răspândi mirosul în întrega casă.

Îşi primi şi ea porţia, ceva mai mult de o lingură, ce acoperea cu greu fundul ceşcuţei din cristal rubiniu, în care abia dacă avu curajul să-şi umezească buzele, gustul nefiind tocmai cel aşteptat. Părea să fie acolo un amalgam de arome, ale unor cereale prăjite, cu un vag iz de cicoare, deloc îmbietor, un lichid negru ca noaptea fără stele, amărui, care nu o atrăgea de nici un fel.

Între timp vecina îşi terminase cafeaua din ceşcuţă, trecând în bucătărie, pentru o ţigară pe care mai mult o lăsa pe marginea scrumierei, dar din care nu uita să tragă cu sete la intervale regulate, căci, cu o mână ţinea ibricul, iar cu cealaltă o lingură cu care scotea zaţul ce era mai apoi ronţăit cu poftă.

Această primă întâlnire a Isabellei cu nechezolul s-a rătăcit printre alte clipe efemere, rămase undeva  în negura uitării, iar amintirea zaţului ronţăit de vecină a făcut-o, pentru mult timp, să nu mai guste nici măcar cafeaua aceea din pachetele aurii „Alvorada” ce apăruse ca produs de contrabandă ce-i drept, preferând-o mult mai târziu pe aceea făcută la filtru sau expresor, fără pic de zaţ.

Acum adoră cafeaua de dimineaţă, neputând să-şi imagineze o zi reuşită începută fără ea. Şi-a adunat, între timp, toate amintirile din vremea nechezolului într-o trăistuţă strălucitoare ce stă atârnată într-un pom veşnic înflorit, din care le mai scoate, uneori, la lumină, scuturându-le de praful aşternut în timp. Nu mai crede în poveştile cu zâne bune, feţi frumoşi şi castele ale căror turnuleţe sunt ornamentate cu creneluri dantelate, dar o mai ating, încă, vorbele bune, imaginile deosebite, melodiile de suflet şi tot ceea ce e frumos în oameni, în viaţa de zi cu zi.

Pe aceeaşi temă „Din vremea lui nechezol” găsiţi şi alte scrieri la Eddie în tabel.

Păţania

musette

Dincolo de porţile înalte din fier forjat se auzea zumzetul străzii, iar ea îşi imagina că ar asculta vuietul valurilor mării ce se spărgeau de ţărm, fără furie, aşa, ca un adagio abia desluşit, ca o şoaptă încărcată de promisiuni.

Un vânticel călduţ îi răsfira şuviţele rebele, iar soarele îi trimitea raze jucăuşe pe chipul palid, încărcat de misterul ochilor de un albastru adânc şi limpede adumbriţi de gene lungi.

Era o vreme numai bună de lenevit la soare, în colţul cel mai retras al grădinii, departe de privirile curioşilor ce ar fi putut trece, indiscrete, prin dantelăria gardului. Avea nevoie de linişte, momente de relaxare în singurătate, în care şi-ar fi putut asculta în voie gândurile, punându-le într-o oarecare ordine, făcându-şi planuri pentru zilele următoare ce se anunţau a fi încărcate cu tot felul de activităţi ce trebuiau duse la bun sfârşit, fie că îi plăcea, sau nu, onorându-şi astfel obligaţiile faţă de apropiaţi, faţă de ea însăşi.

Îşi aruncase peste costumul de baie un halat vaporos, în culori pale, cu flori de câmp, ce parcă ar fi fost parte dintr-un tablou al unui pictor impresionist, potrivit zilei luminoase de început de vară şi-şi purtă paşii legănaţi, cu mersul ei de felină alintată, înspre cutia poştală, negândindu-se la ţinuta lejeră pe care o adoptase, la ora aceea în care traficul era în toi, la nimic altceva, decât că astăzi trebuia să-i sosească revista preferată.

Tocmai atunci o pală năstruşnică de vânt îi uzurpă planurile, fluturându-i marginile halatului, îi dezveli un picior până mai sus de genunchi, lăsând la vedere o coapsă frumos modelată.

Mai avea câţiva metri când fu smulsă din şirul gândurilor de un zgomot ciudat, de o vibraţie ce se prelungea neobişnuit, ca şi cum un arc dintr-o tablă oarecum elastică fusese încordat prea mult, iar apoi eliberându-se scotea sunetele acelea bizare. Aruncându-şi privirea pe deasupra porţii, reuşi să zărească un june, din al cărui profil desluşi doar un favorit prea lung şi stufos pentru gustul ei, gen Elvis Presley, nişte mustăţi răsucite, un ochi ce se umflase instantaneu în momentul în care, cu privirea la ea, reuşise a lua în braţe stâlpul pe care era agăţat semnul de circulaţie cu, ciudat, „atenţie”, izbindu-şi mutra nedumerită de acesta.

Abia îşi stăpâni un hohot de râs, dându-şi seama de penibilul situaţiei, ca parcă smulsă dintr-un vis alergă spre casă, nemaiavând timp să cerceteze cutia poştală, promiţându-şi,   în gând, că în cel mai scurt timp avea să monteze plăci de policarbonat ce aveau să o protejeze de privirile mai mult sau mai puţin binevoitoare ale trecătorilor sau, mai rău, privirilor jinduitoare de hahaleră ce îi făceau pielea să se încreţească rapid.

Se linguşi, mai apoi, la adăpostul draperiilor grele din catifea ce răspândeau un oarecare întuneric în camera răcoroasă, întocmai ca o pisică ce a început ritualul zilnic de tors, cercetându-se pe toate părţile, încercând a-i da dreptate sărmanului tânăr ce acum avea, în mod sigur, un cucui de toată frumuseţea.

Chiar semăna cu o pisică, cu Musette – pisica aristocrată, doar că îi lipsea coada, fapt pe care îl remedie pe loc, învârtind cordonul halatului, numai bun de a înlocui elementul lipsă, într-un început de pas de dans, zâmbind şăgalnic.

Cum ar mai fi pus gheara acum pe o felie de caşcaval dar, îşi aminti tocmai la timp că e la dietă şi o asemenea hoţomănie nu şi-ar avea rostul.

Cu aceeaşi duzină de cuvinte (coada, mustati, favorit, tors, gheara, lingusi, uzurpa, hahalera, ochi, intuneric, hotomanie, stapani) s-au mai scris povestiri pe care le găsiţi la Eddie în tabel.

imagine: