Duzina de cuvinte-neîmpliniri

neimplin

 

 

Încă visam, dar neîmplinirea lui mi-a pătruns în suflet. Se trezise si ochii lui mari mă priveau trişti. Guriţa lui frumoasă luase forma unei bărcuţe, răsturnată de talazuri. Ne facuserăm atâtea visuri… speranţe şi tocmai aflasem că nu aveau să se împlinească.

Viaţa avea un cu totul alt scenariu pentru noi, decât cel pe care ni-l imaginasem.

Poate că va fi un simplu decalaj a ceea ce ne-am dorit, poate că totul va fi mult mai mult şi mai bine decât ne-am închipuit.

În micuţa cameră, razele soarelui se jucau zglobii, creând umbre verzui în faldurile perdelei, înşelător luciu al valurilor unei mări.

Nu e drept, nu trebuia să fie aşa.

Gândurile se zbăteau ca prinse intr-un năvod, cerându-şi dreptul la libertate.

Mi-am făcut palmele căuş, am încercat să închid în ele o rază de soare, să o păstrez alături de noi, pentru a ne lumina zilele ce aveau să vină, pentru a ne încălzi sufletele, din care speranţele fugiseră dezlânate, asemenea unei haine vechi mâncată de molii, în urma cărora rămăseseră doar scame.

Acolo în adâncimile minţii, o poartă era ferecată cu un lacăt ruginit, bătut de ploi şi ninsori.

Când lanţurile vor cădea şi el va fi deschis, când umbrele vor părăsi toate colţişoarele întunecate, alungate fiind din culcuşul lor versatil, fericirea va inunda totul în jur şi toate acestea vor părea doar un rezumat al unei neîmpliniri… doar simptome de  neînţeles.

Ce au mai scris veteranii duzinei

 

Anunțuri

Tag-uri:

2 gânduri despre „Duzina de cuvinte-neîmpliniri

  1. psi 8 Iunie 2014 la 19:18 Reply

    să ştii că veterani îs toţi cei ce-au scris a doua oară! 😉

  2. ganduri 10 Iunie 2014 la 7:11 Reply

    Multumesc! Asa am formulat de la primul articol si… m-am gandit sa ramana asa… ca o formula de incheiere, dar se cere schimbata…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: