Iubirea-mi toată
Trofeu, la reverul tău
Stă agăţată.
Anunțuri
Arhivele lunare: Ianuarie 2015
Zâmbetul tău
Zâmbetul tău e un poem
Blând alergând pe clape de pian,
Inimitabilul refren
Ce ne îmbie iar si iar.
Zâmbetul tău e un izvor
De ape dulci, fremătătoare,
Un vis ce naşte azi un dor
Pierdut ca ieri, în depărtare.
Zâmbetul tău adună stele
Din nopţile însingurate,
Ispititor, mă înfăsoară-n ele
Şi blând mă mângâie cu şoapte.
Zâmbetul tău, parfum ce se iveşte
În muguri ce pleznesc pe ramuri
Când primăvara ne făgăduieşte
Vis împlinit, noi începuturi.
Zâmbetul tău, ironică arcadă
Ce poarta gândurilor străjuieşte,
Se-nalţă către ceruri, colonadă
La care nemurirea jinduieşte.
Alte interpretări ale provocării de luni, le găsiţi la Eddie in tabel.
Peisaj de iarnă
Umple lumea cu fantasme
Coborând parcă din basme
Şi cu stranii flori de gheaţă
Ne pictează în fereastră.
Stratul gros de promoroacă
Lumea-ntreagă o îmbracă
Într-o pătură pufoasă
Albă, blândă, luminoasă.
Pe străduţe, felinare
Agăţate-n balansoare
Cu steluţe argintând
Ramurile rând pe rând.
Fulgii mari încet dansează
Poleind căsuţa noastră,
Tot ce-i viu încremeneşte
Ca-ntr-o filă de poveste.
Pe la streşini cocoţaţi,
Stau frumos aliniaţi
Ţurţurii, sub clar de lună
„Noapte bună!” să ne spună.
La capăt de lume
La capăt de lume
Un om şi-o iubire
Privesc înspre mare
Vapor ce răsare
Din negre adâncuri.
Un cer infinit
Apus scânteind,
Un suflet umil
Surâs de copil
Timid s-a ivit.
La capăt de lume
Un om şi-o iubire,
Netulburat poem
Cântat ca un catren
În prag de înserare.
Un cer infinit
Apus scânteind,
Priviri de cărbune
Ce nu mai au nume
Par azi de argint.
Alte interpretari ale duzinei le gasiti la Eddie.
Pe o margine de înserare
Pe o margine de înserare aşteptam, cu mâinile împreunate a rugă, un semn de la tine, o străfulgerare de gând, care să-mi confirme că ţi-e bine.
Pe o margine de înserare strângând, în palmele adunate a chemare de copil alintat, plăsmuirea unei stele căzătoare, sufletul mi-a fremătat uşor ştiind în acea clipă efemeră tot ce era de neştiut.
Toate gândurile întoarse spre necuprins, călătorind spre tine, sau privind adânc în interior, s-au prins într-o horă nebună dezvelind adevăruri nespuse, străbătând bariere de neînfrânt.
Pe o margine de înserare ce aluneca spre miezul unei nopţi adânci, poveştile din privirea ta au prins contur şi atâta pace îmi învăluia fiinţa, încât dorul s-a prefăcut într-un vis frumos, ce promitea să dăinuie peste timp…
Ceainicul
Ceainicul rămas aseară
Pe măsuţa din verandă
Poartă-n el luciri de stele,
Pulbere înmiresmată,
Gânduri multe cu arome
Şi miros de ciocolată.
Ce ne spune fara veste
O poveste colorată.
Ceainicul uitat aseară
L-am găsit de dimineaţă
Încărcat de multă rouă
Şi a viselor dulceată,
Revărsând de prin adâncuri
Zâmbete cu praf de lună
Ce curg leneş râuri, râuri
Prevestind o zi mai bună.
Ceainicul umplut spre seară
Cu poveşti şi gânduri bune
Poartă-n el aceeaşi urmă
De cacao şi alune,
Ţine-n el povestea mută
Ce se vrea a fi sonoră
Şi-a rămas necunoscută
Într-o notă prea minoră.
Cu poveştile altor ceainice vă aşteaptă Eddie in tabel .
Umbrele inserarilor – intrebarile
Ma plimbam agale pe o straduta linistita, strajuita de casute vesele cu flori la ferestre.
Cerul devenise rubiniu, luminat de ultimele raze de soare ce se grabea spre asfintit.
Inserarea cobora alene peste lume, aruncand vagi umbre pretutindeni. In curand avea sa se innopteze de-a binelea, iar intunericul va cuprinde si aceasta straduta vesela.
Primele felinare s-au aprins deja si totul pare schimbat. De dupa colturile cladirilor simt priviri de felina atintindu-se asupra mea.
Din ce in ce mai multe, din ce in ce mai iscoditoare, din ce in ce mai furioase parca.
Sub licaririle palide ale felinarelor, acestea incep a prinde contur.
E o forma stiuta, des intalnita si totusi… Au culori neasteptate, fosforescente, unele stralucind cu putere, altele pale, uzate, aproape stravezii.
Un vant napraznic se porni pe neasteptate, smulgandu-le voaletele doamnelor forme, zadarnicind orice efort al domnilor umbre de a se ancora in nelipsitele bastoane.
Era un haos total, ca un inceput de apocalipsa.
M-am lipit tremurand de un zid ce inca mai pastra caldura ultimelor raze de soare.
Aici imi era bine, ma simteam ocrotita, aparata de toate relele lumii.
Respiratia incepea sa-mi revina la normal, pulsul se linistise, caldura apropierii binefacatoare incepuse sa aiba efect asupra mea.
Vantul s-a potolit la fel de neasteptat cum incepuse, umbrele se retrageau, prinzand contururi din ce in ce mai clare.
Aceleasi forme atat de cunoscute si totusi…
O voce calda imi soptea ca sunt in siguranta. Imi era familiara si aveam atata nevoie de ea !
Sub licaririle palide ale felinarelor deslusesc contururile din ce in ce mai precise…
Venisera sa ma sperie pentru ca ramasesera atat de mult timp fara raspuns.
Comentarii recente