Zâmbetul tău e un poem
Blând alergând pe clape de pian,
Inimitabilul refren
Ce ne îmbie iar si iar.
Zâmbetul tău e un izvor
De ape dulci, fremătătoare,
Un vis ce naşte azi un dor
Pierdut ca ieri, în depărtare.
Zâmbetul tău adună stele
Din nopţile însingurate,
Ispititor, mă înfăsoară-n ele
Şi blând mă mângâie cu şoapte.
Zâmbetul tău, parfum ce se iveşte
În muguri ce pleznesc pe ramuri
Când primăvara ne făgăduieşte
Vis împlinit, noi începuturi.
Zâmbetul tău, ironică arcadă
Ce poarta gândurilor străjuieşte,
Se-nalţă către ceruri, colonadă
La care nemurirea jinduieşte.
Alte interpretări ale provocării de luni, le găsiţi la Eddie in tabel.
Tag-uri:zambetul tu; poem; pian; refren; parfum; arcada; colonada
ganduri 
Zâmbetul lui ţi s-a înfipt în suflet
şi n-a tăiat în urmă rană,
ci, după cum, citind, mă cuget,
l-a înălţat în zbor ca pe o pană.
Mă îndrăgostesc de blândeţea versurilor tale… Şi de muzica lor. 🙂
Mulţumesc mult, eu sunt îndrăgostită de mult de ale tale! 🙂
Zambetul tau, raza de soare
Ce lumineaza-n zori de zi,
Oglinda-n care se reflecta
Suras de sot si de copil
O seara minunata, ca versurile tale 🙂
Multumesc, la fel si tie! Ai inceput sa scrii in versuri? Minunat! 😉