Mai poţi fi tu azi, nemurirea mea
Pe care o strângeam ades în pumni
Sub palida lumină a unei luni
Într-un adagio ce mă îmbrăţişa?
Mai poţi fi tu azi, fericirea mea
Din care cu zgârcenie gustam
Şi-n tainice abisuri ascundeam
Tot ce putea s-atingă-n trecăt lumea?
Cred c-aş putea să te-nfirip
Din trist sonet
Pe strune de vioară tânguind.
Şi din al ploilor albastre lacrimi
Ce tainic se preling
Pe-a sufletelor albe cicatrici.
Alte raspunsuri la provocarea de luni: aici
ganduri 
Sonete triste ce vibrează albastru
în suflete de alabastru
dar la final tot simţi dulceaţă
suavelor clipe de viaţă,
ce-ţi cântă simplu numai ţie
sau te transformă-n poezie!
Mult mi-aplăcut gândul tău şi slovele puse aici. O saptamana faină să ai!
[…] Nu aş fi scris-o dacă nu aş fi avut-o muză pe Dana, pe care vă invit a o citi şi aici: gânduri, căci două postări de ale ei mi-au inspirat mie aceste rânduri. Mulţumesc, Dana pentru sonetul […]
Azi vesel, mâine puţin mai trist
Răsar cuvinte noi,ca din abis
Cu albastru, alb, poate chiar roşu
Se scriu sonete noi, în gândul nostru.
miau căzut musteţile. de plăcere. 🙂
Mă bucur că eşti un pisic vesel… 🙂 Mulţumesc!