Secundele de fericire desenează o elipsă
pe axa timpului
Şi-n zborul lor înalt spre nemurire par că lasă
urmele gândului.
Au fost făcute jurăminte de tăcere ce purtau
adânc în ele
Şi şoapte ostenite de zburdat şi zâmbetele
efemere.
Chiar şi norocul părea c-a început a rugini
la colţuri
Prin bălţile uitării fusese transformat în vârf
de ţurţuri.
Potcoave aurite, altădată încărcate
de iubire
Ce tuturor păreau aducătoare de multă
fericire
Şi ce păreau să lege mai trainic fragile
legăminte
Astăzi se pierd în negurile uitării
de cuvinte.
A fost ceva mai trainic decât un jurământ
Sau doar ce se numeşte rugina unui legământ?
Alte legăminte
Mai mult sau mai puţin ruginite
Le găsiţi precum stiţi la el,
La Eddie, în acelaşi tabel.
Anunțuri
Norocul rugineşte câteodată pe la colţuri,
dar, dacă-ţi umpli inima doar cu senin,
pe lume nu e urmă de venin
ca să-l prefacă-n spulberate colburi.
Şi chiar de legământul se destramă
un dor de împăcare-n fiecare cheamă.
Fusese doar o temă dintr-o zi de luni
Numită provocare, în care poţi s-aduni
Şi vise luminoase şi praf uitat de stele
Şi colţuri ruginite doar în gândurile mele. 🙂