Se-nalţă o flăcăruie
Spre înălţimi deşarte,
Privirea care muşcă
De dragul unei arte
Ţâsnind din ochi de plastic,
Scrutând o crăpătură
În timpul cel elastic
Fantastică fisură.
Sămânţa aruncată
Naiv spre nemurire
Învolburează toată
Fiinţa în simţire,
Cântând arii înalte
Cu voce de soprană,
În cor rebel şi trepte
De-ntindere vocală.
Cine strigă iubirea
Ce-a devenit matură
Şi s-a întrupat aievea
În stea şi-apoi în lună ?
Când cumpănesc orgolii
Ascunse pe sub scări,
Tăcute-s orologii
Intrate în nemişcări.
Şi timpul se ascunde
În străluciri de astre,
Trecutele secunde
Cu fâlfâiri măiastre
Ar vrea parcă să cheme
Trecutul înapoi
Umplând cu fericire
Tot vidul dintre noi.
Alte interpretări ale duzinei le găsiţi la Eddie.
Comentarii recente