Între întrebare şi răspuns

 

Nici nu ştiu cât de greu ar fi

Să fac acest exerciţiu de imaginaţie,

Să mă-nchipui din nou copil,

Fericirea să-mi fie mereu destinaţie.

Să alerg ziua-ntreagă hai-hui,

Râs zglobiu să răsune oriunde,

Să nu spun că mi-e greu nimănui

Vis de vară să mă inunde.

Şi în calea-mi de voi întâlni

Un copil cu chipul  matur,

Să mă-ntrebe ar vrea, eu voi şti,

Cum de am aripi de flutur?

De pe unde-am cules mulţumirea

Zilelor ce împlinit le petrec,

Cum adun zâmbete şi uimirea

Cum de ştiu s-o transpun într-un cântec?

I-aş zâmbi, cu zâmbetu-mi sincer,

Şi răspunsul pe loc l-ar afla

Să-i destăinui secretul, e simplu,

Să-şi recheme cu drag copilăria.

Amintindu-şi de zilele-n care

Fericit înspre lume privea,

Zâmbind vieţii cu uşurare

Mai frumos totul i s-ar părea…

 

Un răspuns nu tocmai exact la provocarea „potecuţei„. 🙂

 

foto:

 

 

 

 

 

Tag-uri:imaginatie; vis de vara; zambete