Vrăjitoarea

casuta     sursa:

 

 

Trecusem de nenumărate ori pe lângă căsuţa aceea ce mai păstra în dreptul ferestrelor frânturi din florile pictate cu care fuseseră împodobite, iar în mijlocul faţadei urma unui simbol al soarelui care se crede că ar fi protejat locuitorii casei şi le-ar fi adus prosperitate.

Părea părăsită, rămasă acolo în marginea satului, dar gurile rele spuneau că ar fi fost locuită de o vrăjitoare şi nimeni nu a mai vrut să se învecineze cu ea.

Poarta ce abia se mai ţinea în balamale, mai tot timpul întredeschisă, scotea sunete înfiorătoare chiar şi la cea mai mică pală de vânt, gardul era inexistent în unele locuri, iar cărăruia ce ducea spre casă fusese năpădită de buruieni.

Înserarea cobora alene conturând primele umbre şi începusem să simt fiori reci străbătându-mă, în ciuda arşiţei ce începuse să se mai potolescă, numai la gândul că va trebui să trec pe acolo singură putând să întâlnesc făptura aceea despre care auzisem atâtea.

Şi cum de ce ţi-e frică nu scapi, am zărit-o.

Înfofolită în straie ponosite stătea aplecată deasupra unui ceaun bolborosind cuvinte neînţelese. Ţinea pe braţe un manuscris vechi cu scoarţele uzate care în imaginaţia mea ar fi fost un grimoar, o sticluţa colorată îi stătea alături ce sigur conţinea o poţiune cu ajutorul căreia şi-ar fi făcut vraja, iar un băţ înnegrit de vreme care părea o baghetă pentru magie era sprijinit de marginea băncuţei pe care era aşezată. Îi mai lipseau mătura, bufniţa şi pisica pentru a întregi arsenalul necesar unei vrăjitoare. Mi-am ţinut respiraţia şi păşind cât puteam eu de uşor am sperat să pot trece neobservată, dar ţi-ai găsit. Cu toate că era întoarsă cu spatele m-a simţit şi cu cea mai calmă voce pe care o auzisem până atunci mi-a şoptit să mă apropii fără teamă, apoi şi-a întors faţa către mine. De sub broboada înflorată scăpase o şuviţă argintie ce-i străbătea chipul brăzdat de riduri adânci, iar privirea de tăciune aţintită asupra mea mă pironise de parcă ar fi ştiut că vreau să fug. Şi totuşi nu era atât de respingătoare… În colţul gurii îi apăruse un început de zâmbet ce m-a convins că poate să-mi citească gândurile.

A întins spre mine o mână uscată pentru a-mi mângâia părul bălai şi mă întrebă cum mă cheamă.

– Anais, am şoptit încercând să-mi stăpânesc tremurul vocii.

– Ai nume de înger, copilă, şi ochii ca ai unor făpturi despre care se crede că ar fi dispărut de multă vreme, dar numai cei ce nu le-au văzut niciodată pot spune asta.

Dar despre inorogi sau aventura mea cu un dragon îţi voi povesti altă dată, acum mergi acasă căci e târziu.

Am lăsat să-mi scape un oftat de uşurare şi am rupt-o la fugă fără a mai scoate vreun cuvânt. Oare voi mai putea să trec vreodată pe acolo singură ? Va fi mai mare curiozitatea decât teama ?

 

Alte poveşti despre inoorgi, vrăjitoare şi dragoni puteţi găsi la Eddie în tabel.

 

Anunțuri

Tag-uri:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: