Liniştea sufletească

 

buchet-lavanda-protectie-impotriva-moliilor

Din hornul peticit al căsuţei acoperite cu stuf se înălţa un firicel de fum care trăda faptul că acolo ar mai locui cineva. Altfel, era o construcţie mică, cu pereţii de chirpici, puţin cam strâmbi, cu ferestrele mici, ca nişte ochi ai unor pisici ce stau de veghe în noapte şi o uşă acoperită de o vopsea scorojită, a cărei culoare incertă, lăsa a se ghici dacă fusese vreodată verde sau albastră, în funcţie de imaginaţia fiecăruia.

Zorile anunţau o zi senină, dar vântoasă, iar lumina roşiatică trimitea contururi sumbre peste întreaga zare. Câteva vrăbii zgribulite, adăpostite între ramurile ce băteau într-un ochi de geam, dădeau semne că s-ar fi trezit, aşteptându-şi boabele de porumb pe care le primeau zilnic.

Cu doar două zile înainte ninsese, iar vântul spulberase zăpada pe creasta dealului, acolo unde se afla un cimitir, în care se odihneau osemintele îmbătrânite de griji şi nevoi ale celor mai vârstnici locuitori din sătucul uitat de lume.

Pe drumul cândva acoperit cu pietriş acum se lăţea o mare nesfârşită de glod, care ar fi zădărnicit chiar şi cele mai aprige încercări de a o străbate.

Se trezise înfrigurat, de parcă umezeala îi pătrunsese adânc în fiecare oscior, gândind că tare bine i-ar fi prins acum câteva bucăţi de cărbune care l-ar fi ajutat să se dezmorţească. Îi era din ce în ce mai greu, după pierderea părinţilor săi, muncea cu ziua prin sat pentru a-şi asigura hrana, iar toate celelalte i se păreau un lux, dar cel mai greu era să-şi găsească liniştea sufletească, să alunge tristeţea aceea amarnică ce nu-l părăsea cu nici un chip.

Astăzi, fiind duminică, va merge să asculte slujba la biserica din sat, apoi va aprinde o lumânare la căpătâiul celor dragi.

Nu-l speriau nici vântul, nici noroiul cu care va trebui să se lupte, căci orice îşi programase până acum fusese dus la îndeplinire, indiferent de condiţiile vitrege ce i se iveau în cale.

Se înfofoli în hainele mai bune pe care le păstra pentru zilele de sărbătoare, îşi încălţă bocancii peticiţi, iar peste ei trase perechea de şoşoni, aproape sparţi, ce îi rămăseseră de la tatăl său.

Porni voiniceşte spre biserică, ştiind că acolo, în colţişorul acela retras de lângă soba de teracotă, îşi va încălzi şi trupul ostenit şi gândurile, în timp ce asculta Liturghia.

Secvenţe ale copilăriei lipsite de griji, petrecută în căsuţa lor micuţă, dar curată, i se perindau înaintea ochilor, luminate de zâmbetul blând al mamei şi privirea luminoasă a tatălui ce îl încuraja ori de câte ori ar fi avut nevoie.

Părăsi biserica cu oarecare părere de rău, păşind cu grijă pe marginea alunecoasă a unui şanţ, acum mustind de apa rezultată din topirea zăpezii ce nu mai era absorbită de pământ, îndreptându-se cu aceeaşi emoţie ce îl stăpânea de fiecare dată spre locul de veci al părinţilor săi şi aproape patină pe pământul îmbibat cu apă, abia ţinându-şi echilibrul.

Îngenuncheat pe peticul de zăpadă ce rămăsese intact deasupra celor două moviliţe de pământ, simţi cum toate zbaterile şi neajunsurile sale se transformă în lacrimi fierbinţi ce topiră omătul din locul în care acestea cădeau.

Un fir de levănţică, încă neveştejit, se ivi timid din locul încălzit de plânsetul său parcă vrând să-l încurajeze, să-l ajute să-şi găsească liniştea pierdută.

Se apropie neîncrezător în ceea ce zăreşte, strângând între degetele îngheţate florile violacee cu un miros atât de îmbietor. O fi un semn trimis de dincolo de lume, un fel de a-mi spune că încă mă iubesc şi mă protejează? gândi în timp ce se ridică, privind la flăcăruia ce pâlpâia timid sub găletuşa aceea ruginită ce ţinea loc de felinar.

Se îndreptă spre casă, cu noi speranţe în suflet, neştiind cum, dar simţind că viaţa lui va urma, de acum, o nouă cale.

Ziua se scurse greu, cu întrebări de tot felul bântuindu-i gândurile şi cu mirosul florilor de lavandă însoţindu-l ca o promisiune.

Aşeză cu grijă firul plăpând sub pernă, visându-se din nou copilul fericit sub oblăduirea părinţilor săi, nemaisimţind nici frig, nici foame, ci doar o linişte sufletească care îl învăluia ca o mantie de catifea ce avea culoarea şi mireasma florii de levănţică, visând câmpuri întregi violacee şi parfumate, ca o obsesie.

Acum ştia ce avea de făcut şi mulţumi în gând pentru darul divin.

Alte gânduri inspirate de aceeaşi duzină găsiţi în tabel la Eddie.

Muză mi-a fost de această dată Suzana, cu a ei linişte sufletească.

Anunțuri

Tag-uri:

4 gânduri despre „Liniştea sufletească

  1. Suzana 12 Decembrie 2015 la 21:16 Reply

    Ce surpriza placuta mi-ai facut, Dana. Si ai dus aceasta liniste mult mai departe,
    in parfum de lavanda si un strop de divin…

    Zile frumoase sa ai!

    • ganduri 12 Decembrie 2015 la 21:20 Reply

      Eeee, dar tu mi-ai facut mereu surprize! 🙂 Si chiar de la articolul tau mi-a venit cheful sa scriu pentru duzina. Multumesc!

  2. Suzana 25 Decembrie 2015 la 18:55 Reply

    Craciun Fericit alaturi de cei dragi!

    • ganduri 25 Decembrie 2015 la 19:45 Reply

      Craciun de poveste sa ai, Suzana! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: