Petre – pietrarul

PIATRA

Se trezi înainte de ivirea zorilor, aşa cum făcea în fiece dimineaţă a ultimilor ani pe care îşi alesese să îi petreacă în compania pietrei, în cariera de piatră ce se ivea nu departe de ieşirea din sat, după ce urca culmea dealului pe o cărăruie îngustă, făcută de paşii săi neobosiţi, zilnici, ce urmau acelaşi drum de fiecare dată.

Ceilalţi pietrari ţineau calea şoselei până la poalele muntelui, îngrămădiţi în căruţe, sau călare pe caii ce rămâneau păscând în apropiere, până la sfârşitul zilei de lucru, dar el îşi găsise scurtătura aceea, folosind-o, deoarece îi oferea răgazul necesar să admire răsăritul de soare, culorile neasemuite ale cerului, florilor, păsărilor ce se trezeau la viaţă în timp ce se îndrepta spre carieră.

Iubea piatra şi tot ceea ce ar fi putut ieşi din ea. Căuta de ani buni, blocul perfect, bucata aceea imensă, cu miezul numai bun de modelat, în care ar fi dăltuit o adevărată capodoperă şi undeva, într-o margine exterioară a carierei, simţise după îndelungi căutări, că a găsit tocmai ceea ce îi trebuia. Nu mai conta, acum, că rămăsese zilnic după orele de program, important era doar faptul că toate scotocirile sale aveau un rezultat palpabil.

Ar fi vrut să adune toţi sătenii, ca într-o agora din centrul unui vechi oraş grecesc, să le poată da de ştire că au luat sfârşit căutările sale şi chiar de mâine va începe a sculpta opera vieţii sale.

Se descătuşase de orice angoasă şi porni cu pas sprinten către casă.

Dar, în marea sa bucurie, uitase că ea nu-l mai aştepta cu zâmbetul său senin, cu mâncarea caldă pe masă şi toate lucruşoarele din jur sclipind în razele soarelui ce se afla la asfinţit. Nu avea să-i mai audă glasul drag, ce rostea cuvintele într-un fel aparte, cu r-ul acela pe care îl graseia ca adevăraţii parizieni, cu râsul ce îi umplea auzul de încântare, indiferent de problemele cu care se confrunta. Îi fusese ancoră şi scut împotriva nimicniciilor vieţii, până când găsise trupul ei, firav ca o pană, prăbuşit peste iarba grasă şi groasă din faţa grădinuţei cu flori pe care le îngrijea cu mare drag. Alături îi stătea un pantof, pantoful ei mic şi scâlciat, a cărui culoare era incertă, ca o jucărie uzată de prea multă folosinţă. Porcul grohăia, ca un adevărat grof ce era peste coteţul său, gâştele şi raţele făceau un zgomot teribil, curtea era plină de hainele proaspăt spălate pe care câinele le înşirase peste tot în cheful său de joacă. Nu a putut să spună nimic, în afară de un of prelung, sfâşietor, ce parcă adunase în el toată tristeţea de pe lume, iar apoi nici un sunet, nici o lacrimă, nici un gest nu mai fusese făcut,  până când l-au găsit vecinii, a doua zi în zori, aşa, împietrit.

Ar fi putut să facă orice altă muncă, mai uşoară, care i-ar fi adus venituri mai mari, ar fi putut să o îmbrace în blănuri de angora, să îi ofere un trai mai îndestulat, o viaţă mai frumoasă, dar nu, el rămăsese fidel pietrei, căutând bucata aceea perfectă ce avea să-i imortalizeze iubirea. Atât mai putea face pentru ea acum.  

O poveste scrisă cu ajutorul cuvintelor inspirate alese de Vero (agora, angora, ancora, angoasa, groasa, grasa, graseia, grohaia, grof, of, pantof, pana).

Altele mai deosebite puteţi găsi la Eddie în tabel.

Anunțuri

Tag-uri:

7 gânduri despre „Petre – pietrarul

  1. rudia2014 3 Ianuarie 2016 la 12:57 Reply

    V-ați jucat de-a Petre pietrarul??? 🙂
    Pietrari suntem cu toții…într-un fel sau altul…

    • ganduri 3 Ianuarie 2016 la 18:15 Reply

      … și ne cioplim cu știm mai bine pagiile vieții. Ai dreptate! 🙂

      • rudia2014 3 Ianuarie 2016 la 18:17

        Să iasă cum ne-am propus fiecare atunci! 🙂

      • ganduri 3 Ianuarie 2016 la 18:19

        Să ne fie bine! 🙂

      • rudia2014 3 Ianuarie 2016 la 18:21

        🙂

  2. Suzana 3 Ianuarie 2016 la 21:46 Reply

    Citind aceata frumoasa poveste, ma intreb totusi, pana unde putem merge in cautarea
    perfectiunii? Ne mai putem opri? Ne poate opri cineva? Adica… altcineva decat viata?

    • ganduri 4 Ianuarie 2016 la 17:14 Reply

      Cred că dacă avem puterea de a ne trezi, ca dintr-un vis urât, putem opri tot ce nu ne e benefic. Mulţumesc, Suzana! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: