Un ger aprig îmi biciuie obrajii dar, îl înfrunt cu stoicism, pentru că nu am cum să lipsesc de la întâlnire cu ea, prietena mea dragă, pe care nu am văzut-o de o bună bucată de vreme.
Sunt multe grade cu minus în termometre, iar eu simt că aș fi vrut să fiu acoperită cu blană, peste tot, așa ca un urs polar, făcând astfel parte integrantă din peisajul ce pare a fi o răzbunare a unei maștere de zăpadă, geloasă pe vremea bună ce se pripășise pe la noi.
Țurțuri imenși stau agățați de streșini, într-un echilibru precar, ca și cum la următoare rafală mai puternică de vânt și-ar putea schimba locul în care hibernează, acolo la înălțime, cu unul mult mai periculos pentru noi, trecătorii, pe asfaltul acoperit deja cu polei.
De parcă mi-ar fi citit gândurile un pumnal de cleştar se desprinde din locul său aterizând la câţiva centimetri în faţa mea. Picioarele mi s-au înmuiat, de parcă ar fi fost din mămăligă, corpul refuza să asculte orice comandă şi am rămas în mijlocul aleii ca o statuie.
Peste câteva clipe am făcut cale întoarsă, luând întâmplarea ca pe un semn. Şi aşa a şi fost. Aş fi bătut degeaba atâta drum până la aeroport, căci, tot nu ne-am fi întâlnit astăzi. Mai sunt bune şi superstiţiile astea la ceva, uneori.
Astăzi este Ziua Internaţională a Scrisului de Mână, aşa că am luat o foaie de hârtie şi m-am grăbit să-i scriu o scrisoare pe care aveam să o fotografiez şi să i-o trimit ca mesaj privat, fiind sigură că o va primi imediat.
„Draga mea dragă,
Pornisem înfofolită spre a mă întâlni cu tine, nerăbdătoare să te revăd, când, un ţurţure buclucaş m-a întors din drum, aşa aflând că toate zborurile au fost anulate din pricina vremii nefavorabile.
Acum, cu o ceaşcă de ceai cald alături, aştept ca vânturile aceste năbădăioase să se oprească şi ninsoarea să înceteze. Totul e atât de alb şi arată de parcă nişte copii năzdrăvani s-ar fi bătut cu făină. 🙂
Ne vom vedea curând, de asta sunt sigură, vom depăna amintiri şi ne vom împărtăşi ultimele noutăţi, ca şi cum nu ar fi fost niciodată atâta depărtare între noi.
Să-mi vii urgent!
Cu drag, … ”
Peste câteva minute primesc răspuns, tot printr-un bilet cu scrisul ei de mână, fotografiat.
„Draga mea, la fel de dragă,
Mâine voi ajunge. Negreşit!
Abia aştept să stăm la o şuetă, cum făceam noi odată. am atâtea să-ţi spun! Şi toate sunt de astăzi, am avut o zi plină.
Te îmbrăţişez cu drag, … ”
Ceaiul fierbinte şi-a făcut efectul, o toropeală plăcută răspândindu-se în tot corpul. E bine la căldură şi mâine voi avea o zi specială, zi de şuetă.
Eu voi pregăti cafeaua aceea cu aromă de mentă, iar ea, va aduce castane coapte şi totul va fi ca atunci când ne vedeam zilnic, împărtăşindu-ne totul. Nu că acum nu am face-o, în ciuda distanţei.
Alte povestiri iscate de aceeaşi duzină de cuvinte( turturi,ceai,castane, mamaliga, polei, zapada, alb,faina, ger, grade, vant ,polar) găsiţi la Eddie în tabel.
ganduri 
Semnele sunt intotdeauna importante si exista acolo pentru noi. Totul e sa le citim!
Cred ca o cafea cu gust de menta chiar merita incercata!:)
O duminica frumoasa sa ai!
Merită și semnele luate în seamă, cafeaua încercată și noi să avem o zi bună și o săptămână minunată, Suzana! 🙂