Din înaltul semeţ de-un albastru argintiu
Aş putea să desprind zâmbetul cel zglobiu
Nu un rictus ce taie adânc, bisturiu,
Coborând peste breasla unora ce nu ştiu
Cât înseamnă tăceri, resemnări şi nesomn
Adâncite în sufletul simplu de om.
Din înaltul semeţ, cu o formă maternă,
Aş putea să culeg gând pufos, ca o cremă,
Să-l sculptez în scrisoarea aceea perenă
Ce transcende o viaţă, o clipă eternă,
Fără plic sau ştampilă, fără destinatar,
Doar trecând peste lume, ca un suflu hoinar.
Din înaltul semeţ mi-aş lua inspiraţie
Ca să scriu, să tot scriu fără transpiraţie
Despre alge sau nori, despre o conspiraţie,
Despre cum să-ţi păstrezi aceeaşi aspiraţie,
Îmbrăcat în halat, plin de mâzgă, mizerii,
Să mai crezi că eşti bun, pus în slujba grandorii.
Din înaltul semeţ, ca un ochi de pisică,
Am ales zâmbet blând şi fugar ce abdică,
Iz uşor de aloe, frunză sălbaticită,
O poveste uşoară, neadeverită,
Gând curat, desenând doar al meu curcubeu
Imprimat pe manşetă, mai curând, pe tricou.
Din aceeaşi duzină de cuvinte (halat, mazga, plic, pisica, alge , crema , aloe, bisturiu, spaga, transpiratie,, tricou, breasla) s-au iscat poveşti frumoase pe care le găsiţi la Eddie în tabel.
Tag-uri:inalt; semet
Frumos ai adus din condei cuvintele duzinei!
Noapte buna si duminica placuta!
Duminică frumoasă şi ţie, Suzana! 🙂
Sa scoti din asa cuvinte… „prozaice”, o astfel de poezie… e si inspiratie si talent!
Mi-a placut!
Mulţumesc, dragă Cita! A fost, aşa, un gând de moment. Să ne mai trimiţi poveşti frumoase. O săptămână minunată! 🙂
Mai mult decat frumos! Te felicit!
Mulţumesc, Adriana! 🙂