Păţania

musette

Dincolo de porţile înalte din fier forjat se auzea zumzetul străzii, iar ea îşi imagina că ar asculta vuietul valurilor mării ce se spărgeau de ţărm, fără furie, aşa, ca un adagio abia desluşit, ca o şoaptă încărcată de promisiuni.

Un vânticel călduţ îi răsfira şuviţele rebele, iar soarele îi trimitea raze jucăuşe pe chipul palid, încărcat de misterul ochilor de un albastru adânc şi limpede adumbriţi de gene lungi.

Era o vreme numai bună de lenevit la soare, în colţul cel mai retras al grădinii, departe de privirile curioşilor ce ar fi putut trece, indiscrete, prin dantelăria gardului. Avea nevoie de linişte, momente de relaxare în singurătate, în care şi-ar fi putut asculta în voie gândurile, punându-le într-o oarecare ordine, făcându-şi planuri pentru zilele următoare ce se anunţau a fi încărcate cu tot felul de activităţi ce trebuiau duse la bun sfârşit, fie că îi plăcea, sau nu, onorându-şi astfel obligaţiile faţă de apropiaţi, faţă de ea însăşi.

Îşi aruncase peste costumul de baie un halat vaporos, în culori pale, cu flori de câmp, ce parcă ar fi fost parte dintr-un tablou al unui pictor impresionist, potrivit zilei luminoase de început de vară şi-şi purtă paşii legănaţi, cu mersul ei de felină alintată, înspre cutia poştală, negândindu-se la ţinuta lejeră pe care o adoptase, la ora aceea în care traficul era în toi, la nimic altceva, decât că astăzi trebuia să-i sosească revista preferată.

Tocmai atunci o pală năstruşnică de vânt îi uzurpă planurile, fluturându-i marginile halatului, îi dezveli un picior până mai sus de genunchi, lăsând la vedere o coapsă frumos modelată.

Mai avea câţiva metri când fu smulsă din şirul gândurilor de un zgomot ciudat, de o vibraţie ce se prelungea neobişnuit, ca şi cum un arc dintr-o tablă oarecum elastică fusese încordat prea mult, iar apoi eliberându-se scotea sunetele acelea bizare. Aruncându-şi privirea pe deasupra porţii, reuşi să zărească un june, din al cărui profil desluşi doar un favorit prea lung şi stufos pentru gustul ei, gen Elvis Presley, nişte mustăţi răsucite, un ochi ce se umflase instantaneu în momentul în care, cu privirea la ea, reuşise a lua în braţe stâlpul pe care era agăţat semnul de circulaţie cu, ciudat, „atenţie”, izbindu-şi mutra nedumerită de acesta.

Abia îşi stăpâni un hohot de râs, dându-şi seama de penibilul situaţiei, ca parcă smulsă dintr-un vis alergă spre casă, nemaiavând timp să cerceteze cutia poştală, promiţându-şi,   în gând, că în cel mai scurt timp avea să monteze plăci de policarbonat ce aveau să o protejeze de privirile mai mult sau mai puţin binevoitoare ale trecătorilor sau, mai rău, privirilor jinduitoare de hahaleră ce îi făceau pielea să se încreţească rapid.

Se linguşi, mai apoi, la adăpostul draperiilor grele din catifea ce răspândeau un oarecare întuneric în camera răcoroasă, întocmai ca o pisică ce a început ritualul zilnic de tors, cercetându-se pe toate părţile, încercând a-i da dreptate sărmanului tânăr ce acum avea, în mod sigur, un cucui de toată frumuseţea.

Chiar semăna cu o pisică, cu Musette – pisica aristocrată, doar că îi lipsea coada, fapt pe care îl remedie pe loc, învârtind cordonul halatului, numai bun de a înlocui elementul lipsă, într-un început de pas de dans, zâmbind şăgalnic.

Cum ar mai fi pus gheara acum pe o felie de caşcaval dar, îşi aminti tocmai la timp că e la dietă şi o asemenea hoţomănie nu şi-ar avea rostul.

Cu aceeaşi duzină de cuvinte (coada, mustati, favorit, tors, gheara, lingusi, uzurpa, hahalera, ochi, intuneric, hotomanie, stapani) s-au mai scris povestiri pe care le găsiţi la Eddie în tabel.

imagine:

Anunțuri

Tag-uri:

4 gânduri despre „Păţania

  1. Suzana Miu 22 Februarie 2016 la 21:07 Reply

    Tare simpatica povestioara ta! L-o fi durut? 🙂
    Zile frumoase, pline de zambet!

    • ganduri 23 Februarie 2016 la 6:27 Reply

      Închipuie-ţi că a încasat o lovitură zdravănă pe care nu o va uita curând. 🙂 Mulţumesc, Suzana!

  2. Adriana 23 Februarie 2016 la 10:23 Reply

    Exact joaca prin cuvinte e povestioara ta. Are o lejeritate ușoara care mă duce cu gandul la multe din pățaniile mele. Doar ca eu nu pot fi Musette. Niciodata. Eventual, vreo tigrata cu …păr vâlvoi.

    • ganduri 23 Februarie 2016 la 13:16 Reply

      Să ne poveşteşti păţaniile tale, să ne mai amuzăm şi noi. Cât despre părul tău „vâlvoi”, aşa cum îl numeşti, nu e cel care te-ar putea asemăna cu Musette, atitudinea face totul şi cred că o ai. Nu că ai fi neapărat pisicoasă… 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: