Arhive pe categorii: jocul cuvintelor

Vis de omidă

buttefly-emerging-from-chrysalis

 

Vreau aripi să zbor

La început de cireşar

Să nu mai am vreun dor

Chiar şi aberantic,

Să văd primăvaratura

Prin ochi galantopaz

Cu-n sarutil aiurea

Aripa să-mi înalţ,

Să mângâi tot polenul

Aceloraşi floribile

Ce-şi răspândesc parfumul

Petalelor teribile.

Iar un decor fantastic

Cu iz iubireal

Sau doar puţin bombastic

Îmi fie areal.

Un vocerşit aievea

Ce susură-n auz

Să pară incredibil,

Mai mult ca un abuz.

De-o fi eroticnit

Aşa cum numa-n vis

Te poţi amăgini

Şi nu poţi să îl mai prinzi,

Treci la duzinarmare

Cu zâmbete, sau bocet,

Că-n toată lumea mare

N-ai să rămâi ascet.

Aşa visând omida

Închisă-ntr-un cocon

Şi-o prinse o damblama,

Cu mare chef de zbor.

Îşi lăsă, deci, coconul

Puţin ablanjurat

Şă-şi vadă viitorul

Întreg, nu franjurat.

Cu aceeaşi duzină de cuvinte (damblama, aberantic, vocerşit, galantopaz, ambalajurat, primavaratura, floribile, iubireal, sarutil, eroticnit, amagini, duzinarmare) s-au mai scris articole pe care le găsiţi la Eddie În tabel.

Dacă aceste cuvinte par cumva neinteligibile, găsiţi explicaţia lor aici.

Jocul cuvintelor

cuvinte

 

Uneori în stil burlesc

Prinse-n tabel cartimesc 

Mă gândesc să danaesc 

Duzini într-un fel lumesc

De joc al cuvintelor

Prins în hazul vorbelor,

Stins cu roua florilor

Şi cu praful stelelor.

Dintr-un colţ vieneland 

Ce-are glume în program

Vine punctul matildar 

Pus pe I-ul secular.

Grişkalet pe tastatură

Face o traducătură

Fără nici o-ncurcătură

Veroce în încărcătură.

Fantezist voiam să spun

Nu e glumă, presupun

C-având anacondelescu 

Munca-i muncă, nu buestru.

Adicherishan în versuri

Ne aduce universuri,

Iar mayat uşor ne-mbie

La câte o poezie.

Suzanax plin de imagini,

Necuvinte, gând pe margini

De duzină-naripată

Vesel zâmbetul ni-l poartă.

Adrianamo ademeneşte

Cu-n catren, o povestire,

Înşiră-te mărgărite

În cuvintele şoptite.

Într-un pur stil citator 

O poveste, ca un dor,

Devine ambasador

În amvonul vorbelor.

Mai mult nu ştiu a vă spune

În cuvânt ce poartă rime,

A fost doar joc de cuvinte

Nici prea bun, nici prea cu minte.

 

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte (cartimesc, matildar, vieneland, suzanax, danaesc, mayat, veroce, adrianamo, adicherishan, citator, griskalet, anacondelescu) puteţi afla consultând tabelul lui Eddie.

 

imagine:

 

 

Păţania

musette

Dincolo de porţile înalte din fier forjat se auzea zumzetul străzii, iar ea îşi imagina că ar asculta vuietul valurilor mării ce se spărgeau de ţărm, fără furie, aşa, ca un adagio abia desluşit, ca o şoaptă încărcată de promisiuni.

Un vânticel călduţ îi răsfira şuviţele rebele, iar soarele îi trimitea raze jucăuşe pe chipul palid, încărcat de misterul ochilor de un albastru adânc şi limpede adumbriţi de gene lungi.

Era o vreme numai bună de lenevit la soare, în colţul cel mai retras al grădinii, departe de privirile curioşilor ce ar fi putut trece, indiscrete, prin dantelăria gardului. Avea nevoie de linişte, momente de relaxare în singurătate, în care şi-ar fi putut asculta în voie gândurile, punându-le într-o oarecare ordine, făcându-şi planuri pentru zilele următoare ce se anunţau a fi încărcate cu tot felul de activităţi ce trebuiau duse la bun sfârşit, fie că îi plăcea, sau nu, onorându-şi astfel obligaţiile faţă de apropiaţi, faţă de ea însăşi.

Îşi aruncase peste costumul de baie un halat vaporos, în culori pale, cu flori de câmp, ce parcă ar fi fost parte dintr-un tablou al unui pictor impresionist, potrivit zilei luminoase de început de vară şi-şi purtă paşii legănaţi, cu mersul ei de felină alintată, înspre cutia poştală, negândindu-se la ţinuta lejeră pe care o adoptase, la ora aceea în care traficul era în toi, la nimic altceva, decât că astăzi trebuia să-i sosească revista preferată.

Tocmai atunci o pală năstruşnică de vânt îi uzurpă planurile, fluturându-i marginile halatului, îi dezveli un picior până mai sus de genunchi, lăsând la vedere o coapsă frumos modelată.

Mai avea câţiva metri când fu smulsă din şirul gândurilor de un zgomot ciudat, de o vibraţie ce se prelungea neobişnuit, ca şi cum un arc dintr-o tablă oarecum elastică fusese încordat prea mult, iar apoi eliberându-se scotea sunetele acelea bizare. Aruncându-şi privirea pe deasupra porţii, reuşi să zărească un june, din al cărui profil desluşi doar un favorit prea lung şi stufos pentru gustul ei, gen Elvis Presley, nişte mustăţi răsucite, un ochi ce se umflase instantaneu în momentul în care, cu privirea la ea, reuşise a lua în braţe stâlpul pe care era agăţat semnul de circulaţie cu, ciudat, „atenţie”, izbindu-şi mutra nedumerită de acesta.

Abia îşi stăpâni un hohot de râs, dându-şi seama de penibilul situaţiei, ca parcă smulsă dintr-un vis alergă spre casă, nemaiavând timp să cerceteze cutia poştală, promiţându-şi,   în gând, că în cel mai scurt timp avea să monteze plăci de policarbonat ce aveau să o protejeze de privirile mai mult sau mai puţin binevoitoare ale trecătorilor sau, mai rău, privirilor jinduitoare de hahaleră ce îi făceau pielea să se încreţească rapid.

Se linguşi, mai apoi, la adăpostul draperiilor grele din catifea ce răspândeau un oarecare întuneric în camera răcoroasă, întocmai ca o pisică ce a început ritualul zilnic de tors, cercetându-se pe toate părţile, încercând a-i da dreptate sărmanului tânăr ce acum avea, în mod sigur, un cucui de toată frumuseţea.

Chiar semăna cu o pisică, cu Musette – pisica aristocrată, doar că îi lipsea coada, fapt pe care îl remedie pe loc, învârtind cordonul halatului, numai bun de a înlocui elementul lipsă, într-un început de pas de dans, zâmbind şăgalnic.

Cum ar mai fi pus gheara acum pe o felie de caşcaval dar, îşi aminti tocmai la timp că e la dietă şi o asemenea hoţomănie nu şi-ar avea rostul.

Cu aceeaşi duzină de cuvinte (coada, mustati, favorit, tors, gheara, lingusi, uzurpa, hahalera, ochi, intuneric, hotomanie, stapani) s-au mai scris povestiri pe care le găsiţi la Eddie în tabel.

imagine:

Ghiocei şi curcubeu

abstract-curcubeu-rogvaiv_604a6afd0dbe5f

Făceau paşii din ce în ce mai mari şi mai grăbiţi, deoarece ploaia neaşteptată reuşise să îi ude până la piele, dar pe feţele lor nu se citea nici urmă de necaz, ci un zâmbet fericit transmis de la unul la celălalt, ca o magie, de parcă, în noaptea cu lună plină ce tocmai trecuse, o vrăjitoare bună intonase o incantaţie într-un fel alambicat, menită a face pe oricine fericit.

Zebra ce unea cele două trotuare le păru ca o constrângere, însă ei nu aveau nevoie de aşa ceva. Se priviră poznaş şi trecură strada în fugă, de-a curmezişul, iar un poliţist aflat la doar câţiva paşi uită să-i fluiere, mustrându-i cu un gest al capului ce părea să spună că data viitoare nu vor mai scăpa la fel de uşor.

Dintr-un burlan rupt, ce se oprea la primul etaj al clădirii, apa de ploaie curgea necontenit, ca într-o minicascadă, iar ei, veseli, îşi prinseră mâinile cruciş, ca într-un joc al copilăriei, rotindu-se tare, mai tare, din ce în ce mai tare, până când întreaga lume se rotea odată cu ei, totul părând un mozaic de culori şi sunete, un caleidoscop viu, în care a fost vărsat cântec şi culoare, radiind fericire.

Ploaia s-a oprit neaşteptat, la fel cum venise, totul strălucea în jur, aerul era mai curat, de parcă ar fi primit o doză prea mare de ozon, cerul era împânzit de stoluri de păsări ce păreau a-şi revărsa cu nesaţ trilurile în timpul zborurilor înalte şi rapide, de parcă ar fi vrut să atingă curcubeul, miracolul ivit în multitudinea sa de nuanţe, ca o justiţie divină, care compensa norii ce se împrăştiaseră neştiut şi ploaia rapidă, scurtă, ca de vară.

Ciupilica brodată purtată de ea cu un aer ştrengăresc, puţin înclinată spre partea stângă, de sub care se ivea un breton franjurat ce-i atingea genele lungi, îşi găsi locul într-unul din buzunarele lui largi, ce până atunci fusese ca un lazaret unui buchet de ghiocei din care unul mai vioi îşi ridicase semeţ clopoţelul străveziu, ca abia trezit dintr-un somn profund.

Ochii ei vioi îl zăriră, prinse între degetele-i subţiri şi prelungi întregul snop, inhalându-i cu nesaţ mirosul primăvăratic. Depuse pe buzele lui un sărut fugar şi neaşteptat, ca un sacrament, ce avea să pecetluiască legătura lor abia înfiripată, gândindu-se că ar putea fi, în acelaşi timp, o rocadă, ea oferindu-i sentimentele ei curate, primind în schimb,  acelaşi gen de trăire de la el prin simplul gest pe care tocmai îl făcuse, bătăi de inimă diferite şi totuşi atât de asemănătoare ce vor fuziona într-o poveste plină de culoare şi neprevăzut.

Păreau să șoptescă la unison, versurile lui Labiș, atât de cunoscute dar, totuși, atât de pline de culoare și nou, potrivite clipei ce o trăiau, cu roiuri de fluturi trepidându-le în suflete.

„Azi m-am îndrăgostit. E-un curcubeu

Deasupra sufletului meu. „

Ghiocei şi curcubeu – ingredientele ideale, ce constituie secretul unei zile perfecte.

Cu aceeaşi duzină de cuvinte (secretul, alambicat, zebra, varsat, justitie, impanzit, sacrament, rocada, mozaic, lazaret, cipilica, fuziona) s-au scris multe „poveşti” frumoase pe care le găsiţi la Eddie în tabel.

imagine:

Din înalt

curcubeu 2

 

Din înaltul semeţ de-un albastru argintiu

Aş putea să desprind zâmbetul cel zglobiu

Nu un rictus ce taie adânc, bisturiu,

Coborând peste breasla unora ce nu ştiu

Cât înseamnă tăceri, resemnări şi nesomn

Adâncite în sufletul simplu de om.

Din înaltul semeţ, cu o formă maternă,

Aş putea să culeg gând pufos, ca o cremă,

Să-l sculptez în scrisoarea aceea perenă

Ce transcende o viaţă, o clipă eternă,

Fără plic sau ştampilă, fără destinatar,

Doar trecând peste lume, ca un suflu hoinar.

Din înaltul semeţ mi-aş lua inspiraţie

Ca să scriu, să tot scriu fără transpiraţie

Despre alge sau nori, despre o conspiraţie,

Despre cum să-ţi păstrezi aceeaşi aspiraţie,

Îmbrăcat în halat, plin de mâzgă, mizerii,

Să mai crezi că eşti bun, pus în slujba grandorii.

Din înaltul semeţ, ca un ochi de pisică,

Am ales zâmbet blând şi fugar ce abdică,

Iz uşor de aloe, frunză sălbaticită,

O poveste uşoară, neadeverită,

Gând curat, desenând doar al meu curcubeu

Imprimat pe manşetă, mai curând, pe tricou.

Din aceeaşi duzină de cuvinte (halat, mazga, plic, pisica, alge , crema , aloe, bisturiu, spaga, transpiratie,, tricou, breasla) s-au iscat poveşti frumoase pe care le găsiţi la Eddie în tabel.

 

imagine:

Gânduri nebune

ganduri

 

Cine ştie pe unde or hălădui?!? Dacă ar avea puţină raţiune cred că s-ar aduna atunci când le chem, dar nu, ele umblă dezlegate pe unde vor.

Să apelez la vreun sentiment sau la vreun sentimentalism exagerat pentru a le face să coopereze în vreun fel? Cred că ar fi inutil.

Dacă aş avea alură de colonel, poate, poate ar asculta puţin de ordinele primite de la un superior, dar aşa?

Cred că mai bine aş încerca o vrajă. Dar oare cum aş arăta călare pe o mătură, cu o baghetă magică fluturându-mi în mâna stângă, bolborosind cuvinte neinteligibile deasupra unui ceaun ce stă cam înclinat pe nişte pirostrii ruginite, mai mai să se reverse din el acea poţiune magică a cărei formulă întortocheată mi-a fost arătată astă noapte în vis, inscripţionată pe un talisman?

Sau mai bine să schimb bagheta în mâna dreaptă?

Prin mâna stângă pătrund energiile în corp, iar prin cea dreaptă ies, deci le-aş putea da o destinaţie mai precisă. Atunci aşa rămâne, o schimb.

Ar fi nevoie, într-adevăr, de o magie dar, cum să ştiu că va avea rezultatul scontat?

Poate or fi de vină doar nişte planete ce acum şi-au găsit să se alinieze, sau Mercur, cel care  guvernează semnul zodiacal sub care m-am născut şi acum e în mers retrogad. Cine mai ştie?!?

Cred că dacă m-aş enerva şi aş scoate flăcări pe nări ca un dragon fioros ar deveni mai binevoitoare. Cum cine?!? Ele, gândurile.

Gânduri nebune

Ce nu vor să se-adune… 🙂

Alte jocuri cu aceeaşi duzină de cuvinte (ratiune, sentiment, vraja, bagheta, ceaun, matura, colonel, magie, planete, dragon, potiune, talisman) găsiţi la Eddie în tabel.

imagine:

Întâmplarea dintr-o zi albă

acasa

 

Un ger aprig îmi biciuie obrajii dar, îl înfrunt cu stoicism, pentru că nu am cum să lipsesc de la întâlnire cu ea, prietena mea dragă, pe care nu am văzut-o de o bună bucată de vreme.

Sunt multe grade cu minus în termometre, iar eu simt că aș fi vrut să fiu acoperită cu blană, peste tot, așa ca un urs polar, făcând astfel parte integrantă din peisajul ce pare a fi o răzbunare a unei maștere de zăpadă, geloasă pe vremea bună ce se pripășise pe la noi.

Țurțuri imenși stau agățați de streșini, într-un echilibru precar, ca și cum la următoare rafală mai puternică de vânt și-ar putea schimba locul în care hibernează, acolo la înălțime, cu unul mult mai periculos pentru noi, trecătorii, pe asfaltul acoperit deja cu polei.

De parcă mi-ar fi citit gândurile un pumnal de cleştar se desprinde din locul său aterizând la câţiva centimetri în faţa mea. Picioarele mi s-au înmuiat, de parcă ar fi fost din mămăligă, corpul refuza să asculte orice comandă şi am rămas în mijlocul aleii ca o statuie.

Peste câteva clipe am făcut cale întoarsă, luând întâmplarea ca pe un semn. Şi aşa a şi fost. Aş fi bătut degeaba atâta drum până la aeroport, căci, tot nu ne-am fi întâlnit astăzi. Mai sunt bune şi superstiţiile astea la ceva, uneori.

Astăzi este Ziua Internaţională a Scrisului de Mână, aşa că am luat o foaie de hârtie şi m-am grăbit să-i scriu o scrisoare pe care aveam să o fotografiez şi să i-o trimit ca mesaj privat, fiind sigură că o va primi imediat.

„Draga mea dragă,

Pornisem înfofolită spre a mă întâlni cu tine, nerăbdătoare să te revăd, când, un ţurţure buclucaş m-a întors din drum, aşa aflând că toate zborurile au fost anulate din pricina vremii nefavorabile.

Acum, cu o ceaşcă de ceai cald alături, aştept ca vânturile aceste năbădăioase să se oprească şi ninsoarea să înceteze. Totul e atât de alb şi arată de parcă nişte copii năzdrăvani s-ar fi bătut cu făină. 🙂

Ne vom vedea curând, de asta sunt sigură, vom depăna amintiri şi ne vom împărtăşi ultimele noutăţi, ca şi cum nu ar fi fost niciodată atâta depărtare între noi.

Să-mi vii urgent!

Cu drag, … ”

Peste câteva minute primesc răspuns, tot printr-un bilet cu scrisul ei de mână, fotografiat.

„Draga mea, la fel de dragă,

Mâine voi ajunge. Negreşit!

Abia aştept să stăm la o şuetă, cum făceam noi odată. am atâtea să-ţi spun! Şi toate sunt de astăzi, am avut o zi plină.

Te îmbrăţişez cu drag, … ”

Ceaiul fierbinte şi-a făcut efectul, o toropeală plăcută răspândindu-se în tot corpul. E bine la căldură şi mâine voi avea o zi specială, zi de şuetă.

Eu voi pregăti cafeaua aceea cu aromă de mentă, iar ea, va aduce castane coapte şi totul va fi ca atunci când ne vedeam zilnic, împărtăşindu-ne totul. Nu că acum nu am face-o, în ciuda distanţei.

 

Alte povestiri iscate de aceeaşi duzină de cuvinte( turturi,ceai,castane, mamaliga, polei, zapada, alb,faina, ger, grade, vant ,polar) găsiţi la Eddie în tabel.

 

 

Ca-n viaţă

teatru

 

Să fii un star

Ce importanţă are

Când viaţa ţi-e pustie

Şi sufletul te doare?

Acoperit de glorie,

Manta strălucitoare,

N-aduce bucurie,

Faima e trecătoare.

Să scapi dintr-o furtună

Iscată de-un reporter

Păstrând o mină bună

Îţi pare auster.

Când totul scormoneşte

Crezând că va găsi

Ceva care uimeşte

Şi asta zi de zi.

Să fii legendă?

Poate, mulţi şi-or reaminti

Un strop din a ta viaţă,

O parte, un crâmpei.

Când muzica-ţi îngână

Un cântec mortuar

Şi-ţi mai doreşti o zi

Uitată-n calendar,

Să mai priveşti pierdut

La flori de merişor

Cu împăcare-n suflet,

Cu calm izbăvitor.

Mai bine eşti un „nimeni”

Ai 2-3 lei pe card

Şi-o clipă de respiro

Privind stele ce ard,

Iar dacă treci prin viaţă

Adesea zgribulit

Cu provocări în faţă

Primite liniştit

Eşti om întreg, cu minte,

Nu te simţi invalid.

Crezând, le treci pe toate,

Şi te trezeşti zâmbind.

Să poţi lăsa în urmă

Gloria de prisos

Durând doar o secundă

Cu zâmbet mustăcios.

 

Cu aceeaşi duzină de cuvinte (glorie, legenda, muzica, calendar, card, merisor, invalid, reporter, calm, furtuna, zgribulit, mustacios) s-au născocit povestiri pe care le găsiţi la Eddie în tabel.

 

imagine:

 

 

 

Bătrânul cu vâsc

vasc

Începuse să ningă decuseară, iar un ger năpraznic ce însoţise orele nopţii aşezase flori de gheaţă la ferestre, pomii aveau ramuri de cleştar şi o pojghiţă subţire, transparentă, dădea strălucire zăpezii de un alb orbitor.

Soarele cu dinţi deja îşi făcuse apariţia pe cer, anunţând o zi frumoasă, aşa cum ar trebui să fie orice zi de ajun, cu fulgi dansând prin aer asemenea unor roiuri de fluturi albi, cu miros de brad, şi… da, asta îmi lipseşte, vâscul, pentru ca ziua de astăzi să fie perfectă, sau aproape perfectă.

Motiv suficient pentru a ieşi din casă, în aerul rece ce avea să-mi limpezească gândurile şi să-mi dea impulsul acela necesar pentru a pune în aplicare toate planurile făcute cu o seară înainte.

Nici o pală de vânt nu tulbura văzduhul, doar cernerea fulgilor făcea ca totul să nu pară o natură statică surprinsă într-un tablou de un penel îndrăgostit de alb.

Paşii îmi erau uşori şi rari, de parcă s-ar fi temut să nu deranjeze liniştea aceea albă şi pufoasă ce învăluise totul, ştiind că, în curând, aveam să intru în furnicarul acela de oameni grăbiţi, agitându-se care încotro, cu îndeletnicirile zilnice.

Piaţa era plină căci, după cum aveam să constat, mulţi se treziseră înaintea mea pentru a-şi cumpăra cele necesare.

Dintr-un colţ al halei, cu o privire senină, de parcă ar fi ghicit ceea ce caut, un bătrânel mă îmbia, aşa, fără cuvinte şi gesturi inutile, să cumpăr un bucheţel de vâsc. M-am îndreptat spre el, oarecum mirată, şi nu mare mi-a fost mirarea să îl aud rostind exact cuvintele la care mă gândeam: „cine are în casă vâsc, de Crăciun, va avea parte de belşug şi noroc, fiind ferit de ghinion sau boli, deoarece este o plantă miraculoasă care alungă toate spiritele rele din preajma sa.”

I-am întins o bancnotă, fără a întreba cât costă, iar el nu a dus-o spre buzunar, aşa cum ar fi fost firesc, ci a scos un portofel uzat, în care a aşezat-o cu grijă, alături de alte câteva.

Aş fi vrut să închid ochii, să simt mirosul inconfundabil al pielii proaspăt tăbăcite şi vopsite, imaginându-mi-l ca în vremurile lui bune, lucios, plăcut la atingere, în culoarea deşertului ars de soare, camel- ar spune unii, cu iz de parfum şi tabac, adăpostind bancnote noi, foşnitoare.

Când şi-a desfăcut paltonul, pentru a pune portofelul la loc, am observat la reverul hainei o cruce aurie, cu vârfurile decupate în v, ce semăna mai degrabă cu o stea, întocmai acelora pe care văzusem că unii veterani de război le-au primit ca semn al preţuirii ce o merită.

I-am zâmbit timid şi murmurând un mulţumesc aproape de neînţeles am pornit spre casă purtând mănunchiul ca pe un trofeu, în braţe, admirând din nou natura ce primise un botez alb, cu aceeaşi paşi uşori şi rari ce nu ar fi vrut cu nici un chip să lase vraişte pe unde treceau.

Soarele îmi zâmbea în ferestrele ce nu purtau flori de gheaţă, ci aveau un luciu sidefat, iar vâscul, agăţat de candelabru cu o panglică roşie, zâmbea şi el, ca o promisiune a unei zile perfecte, începută în aromă de gogoşi calde cu vanilie şi încheiată cu un pahar de vin vechi, din care răzbate iz de frăguţe coapte.

imagine:

Cu aceeaşi duzină de cuvinte s-au mai născocit poveşti pe care le găsiţi în tabel la Eddie.

Petre – pietrarul

PIATRA

Se trezi înainte de ivirea zorilor, aşa cum făcea în fiece dimineaţă a ultimilor ani pe care îşi alesese să îi petreacă în compania pietrei, în cariera de piatră ce se ivea nu departe de ieşirea din sat, după ce urca culmea dealului pe o cărăruie îngustă, făcută de paşii săi neobosiţi, zilnici, ce urmau acelaşi drum de fiecare dată.

Ceilalţi pietrari ţineau calea şoselei până la poalele muntelui, îngrămădiţi în căruţe, sau călare pe caii ce rămâneau păscând în apropiere, până la sfârşitul zilei de lucru, dar el îşi găsise scurtătura aceea, folosind-o, deoarece îi oferea răgazul necesar să admire răsăritul de soare, culorile neasemuite ale cerului, florilor, păsărilor ce se trezeau la viaţă în timp ce se îndrepta spre carieră.

Iubea piatra şi tot ceea ce ar fi putut ieşi din ea. Căuta de ani buni, blocul perfect, bucata aceea imensă, cu miezul numai bun de modelat, în care ar fi dăltuit o adevărată capodoperă şi undeva, într-o margine exterioară a carierei, simţise după îndelungi căutări, că a găsit tocmai ceea ce îi trebuia. Nu mai conta, acum, că rămăsese zilnic după orele de program, important era doar faptul că toate scotocirile sale aveau un rezultat palpabil.

Ar fi vrut să adune toţi sătenii, ca într-o agora din centrul unui vechi oraş grecesc, să le poată da de ştire că au luat sfârşit căutările sale şi chiar de mâine va începe a sculpta opera vieţii sale.

Se descătuşase de orice angoasă şi porni cu pas sprinten către casă.

Dar, în marea sa bucurie, uitase că ea nu-l mai aştepta cu zâmbetul său senin, cu mâncarea caldă pe masă şi toate lucruşoarele din jur sclipind în razele soarelui ce se afla la asfinţit. Nu avea să-i mai audă glasul drag, ce rostea cuvintele într-un fel aparte, cu r-ul acela pe care îl graseia ca adevăraţii parizieni, cu râsul ce îi umplea auzul de încântare, indiferent de problemele cu care se confrunta. Îi fusese ancoră şi scut împotriva nimicniciilor vieţii, până când găsise trupul ei, firav ca o pană, prăbuşit peste iarba grasă şi groasă din faţa grădinuţei cu flori pe care le îngrijea cu mare drag. Alături îi stătea un pantof, pantoful ei mic şi scâlciat, a cărui culoare era incertă, ca o jucărie uzată de prea multă folosinţă. Porcul grohăia, ca un adevărat grof ce era peste coteţul său, gâştele şi raţele făceau un zgomot teribil, curtea era plină de hainele proaspăt spălate pe care câinele le înşirase peste tot în cheful său de joacă. Nu a putut să spună nimic, în afară de un of prelung, sfâşietor, ce parcă adunase în el toată tristeţea de pe lume, iar apoi nici un sunet, nici o lacrimă, nici un gest nu mai fusese făcut,  până când l-au găsit vecinii, a doua zi în zori, aşa, împietrit.

Ar fi putut să facă orice altă muncă, mai uşoară, care i-ar fi adus venituri mai mari, ar fi putut să o îmbrace în blănuri de angora, să îi ofere un trai mai îndestulat, o viaţă mai frumoasă, dar nu, el rămăsese fidel pietrei, căutând bucata aceea perfectă ce avea să-i imortalizeze iubirea. Atât mai putea face pentru ea acum.  

O poveste scrisă cu ajutorul cuvintelor inspirate alese de Vero (agora, angora, ancora, angoasa, groasa, grasa, graseia, grohaia, grof, of, pantof, pana).

Altele mai deosebite puteţi găsi la Eddie în tabel.