Ghiocei şi curcubeu

abstract-curcubeu-rogvaiv_604a6afd0dbe5f

Făceau paşii din ce în ce mai mari şi mai grăbiţi, deoarece ploaia neaşteptată reuşise să îi ude până la piele, dar pe feţele lor nu se citea nici urmă de necaz, ci un zâmbet fericit transmis de la unul la celălalt, ca o magie, de parcă, în noaptea cu lună plină ce tocmai trecuse, o vrăjitoare bună intonase o incantaţie într-un fel alambicat, menită a face pe oricine fericit.

Zebra ce unea cele două trotuare le păru ca o constrângere, însă ei nu aveau nevoie de aşa ceva. Se priviră poznaş şi trecură strada în fugă, de-a curmezişul, iar un poliţist aflat la doar câţiva paşi uită să-i fluiere, mustrându-i cu un gest al capului ce părea să spună că data viitoare nu vor mai scăpa la fel de uşor.

Dintr-un burlan rupt, ce se oprea la primul etaj al clădirii, apa de ploaie curgea necontenit, ca într-o minicascadă, iar ei, veseli, îşi prinseră mâinile cruciş, ca într-un joc al copilăriei, rotindu-se tare, mai tare, din ce în ce mai tare, până când întreaga lume se rotea odată cu ei, totul părând un mozaic de culori şi sunete, un caleidoscop viu, în care a fost vărsat cântec şi culoare, radiind fericire.

Ploaia s-a oprit neaşteptat, la fel cum venise, totul strălucea în jur, aerul era mai curat, de parcă ar fi primit o doză prea mare de ozon, cerul era împânzit de stoluri de păsări ce păreau a-şi revărsa cu nesaţ trilurile în timpul zborurilor înalte şi rapide, de parcă ar fi vrut să atingă curcubeul, miracolul ivit în multitudinea sa de nuanţe, ca o justiţie divină, care compensa norii ce se împrăştiaseră neştiut şi ploaia rapidă, scurtă, ca de vară.

Ciupilica brodată purtată de ea cu un aer ştrengăresc, puţin înclinată spre partea stângă, de sub care se ivea un breton franjurat ce-i atingea genele lungi, îşi găsi locul într-unul din buzunarele lui largi, ce până atunci fusese ca un lazaret unui buchet de ghiocei din care unul mai vioi îşi ridicase semeţ clopoţelul străveziu, ca abia trezit dintr-un somn profund.

Ochii ei vioi îl zăriră, prinse între degetele-i subţiri şi prelungi întregul snop, inhalându-i cu nesaţ mirosul primăvăratic. Depuse pe buzele lui un sărut fugar şi neaşteptat, ca un sacrament, ce avea să pecetluiască legătura lor abia înfiripată, gândindu-se că ar putea fi, în acelaşi timp, o rocadă, ea oferindu-i sentimentele ei curate, primind în schimb,  acelaşi gen de trăire de la el prin simplul gest pe care tocmai îl făcuse, bătăi de inimă diferite şi totuşi atât de asemănătoare ce vor fuziona într-o poveste plină de culoare şi neprevăzut.

Păreau să șoptescă la unison, versurile lui Labiș, atât de cunoscute dar, totuși, atât de pline de culoare și nou, potrivite clipei ce o trăiau, cu roiuri de fluturi trepidându-le în suflete.

„Azi m-am îndrăgostit. E-un curcubeu

Deasupra sufletului meu. „

Ghiocei şi curcubeu – ingredientele ideale, ce constituie secretul unei zile perfecte.

Cu aceeaşi duzină de cuvinte (secretul, alambicat, zebra, varsat, justitie, impanzit, sacrament, rocada, mozaic, lazaret, cipilica, fuziona) s-au scris multe „poveşti” frumoase pe care le găsiţi la Eddie în tabel.

imagine:

Întrebări cu sau fără răspuns

 

Deseori suntem asaltaţi de întrebări cărora le găsim, sau nu, răspunsul , acesta aflându-se de cele mai multe ori acolo unde ne aşteptăm mai puţin.

Unora dintre ele se pare că le-am aflat rezolvarea făcând unul din testele distractive ce au asaltat on line-ul în ultimul timp.

Din aceeaşi sursă se pare că a tras unele concluzii şi Vero, care a propus tema pentru joaca de luni “Cine-a pus pisica-n drum?!?”.

Dar iată ce îmi dezvăluie alegerea cristalului preferat:

6. Jasp-ul dalmatian

Jaspul dalmatian

Acum este momentul cel mai potrivit să lăsați să intre în viața voastră mai multă bună dispoziție și umor. Dacă ați ales acest cristal, atunci glasul dvs interior parcă strigă: “Mai joacă-te încă o dată! Relaxează-te!”. Probabil sunteți un pic neliniștiți, deziluzionați și priviți lucrurile cu cinism în ultimul timp. Nu uitați că suntem doar niște călători în această viață și trebuie să ne bucurăm din plin de această călătorie.

Chiar și în cele mai grele situații nu trebuie să pierdeți simțul umorului, dacă nu pentru dvs, cel puțin pentru cei apropiați și dragi vouă. Simțul umorului este secretul vostru! Este lipiciul care vă ține uniți de familie și prieteni. De asemenea vă ajută să treceți de toate problemele vieții.

Cristalul este, de asemenea, un semn bun pentru cei ce vor să se lepede de fumat. În curând se vor crea condiții prielnice pentru a vă lăsa de fumat! 

sursa:  

 

Cine-a pus pisica-n drum

Ăla n-a fost om nebun…

Aşa o fi? Nu o fi aşa?… şi totuşi… Cine-a pus pisica-n drum?

Pisica-Felix-si-joaca-cu-un-mouse-2

                                                imagine:

Dacă ştiţi poate îmi spuneţi şi mie. 🙂

Alte răspunsuri la această întrebare puteţi găsi în tabel la Eddie.

Din înalt

curcubeu 2

 

Din înaltul semeţ de-un albastru argintiu

Aş putea să desprind zâmbetul cel zglobiu

Nu un rictus ce taie adânc, bisturiu,

Coborând peste breasla unora ce nu ştiu

Cât înseamnă tăceri, resemnări şi nesomn

Adâncite în sufletul simplu de om.

Din înaltul semeţ, cu o formă maternă,

Aş putea să culeg gând pufos, ca o cremă,

Să-l sculptez în scrisoarea aceea perenă

Ce transcende o viaţă, o clipă eternă,

Fără plic sau ştampilă, fără destinatar,

Doar trecând peste lume, ca un suflu hoinar.

Din înaltul semeţ mi-aş lua inspiraţie

Ca să scriu, să tot scriu fără transpiraţie

Despre alge sau nori, despre o conspiraţie,

Despre cum să-ţi păstrezi aceeaşi aspiraţie,

Îmbrăcat în halat, plin de mâzgă, mizerii,

Să mai crezi că eşti bun, pus în slujba grandorii.

Din înaltul semeţ, ca un ochi de pisică,

Am ales zâmbet blând şi fugar ce abdică,

Iz uşor de aloe, frunză sălbaticită,

O poveste uşoară, neadeverită,

Gând curat, desenând doar al meu curcubeu

Imprimat pe manşetă, mai curând, pe tricou.

Din aceeaşi duzină de cuvinte (halat, mazga, plic, pisica, alge , crema , aloe, bisturiu, spaga, transpiratie,, tricou, breasla) s-au iscat poveşti frumoase pe care le găsiţi la Eddie în tabel.

 

imagine:

Aleea amintirilor

pictează

 

Azi îmi voi picta gândurile

În culori chiar stridente

Fără teama că straturile

Ce se-aştern insistente

Vor crăpa.

Sau mai bine le-aş scrie,

Undeva, pe-un perete

Cu creioane colorate

Amestecându-se, răzleţe

Amintiri.

Cred că ştiu şi-ncă pot să pictez

În culori cu sclipiri diafane

O alee cu dor, nu ratez

Amintiri aşezate-n icoane,

Legământ.

 

Şi-aş umbla pe străduţa aceea,

Potecuţă încărcată cu dor,

Denumită în joaca de lunea

Doar „aleea amintirilor”,

Infinit.

 

Alte alei ale amintirilor zugrăvite în felurite culori găsiţi la Eddie în tabel.

 

 

Gânduri nebune

ganduri

 

Cine ştie pe unde or hălădui?!? Dacă ar avea puţină raţiune cred că s-ar aduna atunci când le chem, dar nu, ele umblă dezlegate pe unde vor.

Să apelez la vreun sentiment sau la vreun sentimentalism exagerat pentru a le face să coopereze în vreun fel? Cred că ar fi inutil.

Dacă aş avea alură de colonel, poate, poate ar asculta puţin de ordinele primite de la un superior, dar aşa?

Cred că mai bine aş încerca o vrajă. Dar oare cum aş arăta călare pe o mătură, cu o baghetă magică fluturându-mi în mâna stângă, bolborosind cuvinte neinteligibile deasupra unui ceaun ce stă cam înclinat pe nişte pirostrii ruginite, mai mai să se reverse din el acea poţiune magică a cărei formulă întortocheată mi-a fost arătată astă noapte în vis, inscripţionată pe un talisman?

Sau mai bine să schimb bagheta în mâna dreaptă?

Prin mâna stângă pătrund energiile în corp, iar prin cea dreaptă ies, deci le-aş putea da o destinaţie mai precisă. Atunci aşa rămâne, o schimb.

Ar fi nevoie, într-adevăr, de o magie dar, cum să ştiu că va avea rezultatul scontat?

Poate or fi de vină doar nişte planete ce acum şi-au găsit să se alinieze, sau Mercur, cel care  guvernează semnul zodiacal sub care m-am născut şi acum e în mers retrogad. Cine mai ştie?!?

Cred că dacă m-aş enerva şi aş scoate flăcări pe nări ca un dragon fioros ar deveni mai binevoitoare. Cum cine?!? Ele, gândurile.

Gânduri nebune

Ce nu vor să se-adune… 🙂

Alte jocuri cu aceeaşi duzină de cuvinte (ratiune, sentiment, vraja, bagheta, ceaun, matura, colonel, magie, planete, dragon, potiune, talisman) găsiţi la Eddie în tabel.

imagine:

Marele alb

parc

 

Marele alb ne îmbie la introspecţie
Ca şi cum toate culorile luminii
S-au făcut nevăzute, începuturile lumii
Ar fi fost acoperite de cuvinte.

Sub mantia-i sticloasă, fremătândă,
Aburi nevăzuţi se prind în spirale
Plutind spre înălţimi, înlănţuiri abisale,
Cu gust de pâine dospită, aburindă.

Marele alb ne îmbie acum la tăcere
Ca şi cum curajul de-a rosti silabe
Ne-ar fi amăgit cu sunete oarbe
Şi-a rămas undeva, neştiută uimire.

Marele alb ne conjură, introspecţie,
Îmbrăţişări cu final dureros
Scoţând la iveală albul lăptos
Ca un spital cu pereţi în disecţie.

Marele alb tăcere ne-ordonă,
Sunete surde-mprăştie silabe
Peste un gând venit de departe,
Visuri deşarte de primadonă.

 

foto:

Întâmplarea dintr-o zi albă

acasa

 

Un ger aprig îmi biciuie obrajii dar, îl înfrunt cu stoicism, pentru că nu am cum să lipsesc de la întâlnire cu ea, prietena mea dragă, pe care nu am văzut-o de o bună bucată de vreme.

Sunt multe grade cu minus în termometre, iar eu simt că aș fi vrut să fiu acoperită cu blană, peste tot, așa ca un urs polar, făcând astfel parte integrantă din peisajul ce pare a fi o răzbunare a unei maștere de zăpadă, geloasă pe vremea bună ce se pripășise pe la noi.

Țurțuri imenși stau agățați de streșini, într-un echilibru precar, ca și cum la următoare rafală mai puternică de vânt și-ar putea schimba locul în care hibernează, acolo la înălțime, cu unul mult mai periculos pentru noi, trecătorii, pe asfaltul acoperit deja cu polei.

De parcă mi-ar fi citit gândurile un pumnal de cleştar se desprinde din locul său aterizând la câţiva centimetri în faţa mea. Picioarele mi s-au înmuiat, de parcă ar fi fost din mămăligă, corpul refuza să asculte orice comandă şi am rămas în mijlocul aleii ca o statuie.

Peste câteva clipe am făcut cale întoarsă, luând întâmplarea ca pe un semn. Şi aşa a şi fost. Aş fi bătut degeaba atâta drum până la aeroport, căci, tot nu ne-am fi întâlnit astăzi. Mai sunt bune şi superstiţiile astea la ceva, uneori.

Astăzi este Ziua Internaţională a Scrisului de Mână, aşa că am luat o foaie de hârtie şi m-am grăbit să-i scriu o scrisoare pe care aveam să o fotografiez şi să i-o trimit ca mesaj privat, fiind sigură că o va primi imediat.

„Draga mea dragă,

Pornisem înfofolită spre a mă întâlni cu tine, nerăbdătoare să te revăd, când, un ţurţure buclucaş m-a întors din drum, aşa aflând că toate zborurile au fost anulate din pricina vremii nefavorabile.

Acum, cu o ceaşcă de ceai cald alături, aştept ca vânturile aceste năbădăioase să se oprească şi ninsoarea să înceteze. Totul e atât de alb şi arată de parcă nişte copii năzdrăvani s-ar fi bătut cu făină. 🙂

Ne vom vedea curând, de asta sunt sigură, vom depăna amintiri şi ne vom împărtăşi ultimele noutăţi, ca şi cum nu ar fi fost niciodată atâta depărtare între noi.

Să-mi vii urgent!

Cu drag, … ”

Peste câteva minute primesc răspuns, tot printr-un bilet cu scrisul ei de mână, fotografiat.

„Draga mea, la fel de dragă,

Mâine voi ajunge. Negreşit!

Abia aştept să stăm la o şuetă, cum făceam noi odată. am atâtea să-ţi spun! Şi toate sunt de astăzi, am avut o zi plină.

Te îmbrăţişez cu drag, … ”

Ceaiul fierbinte şi-a făcut efectul, o toropeală plăcută răspândindu-se în tot corpul. E bine la căldură şi mâine voi avea o zi specială, zi de şuetă.

Eu voi pregăti cafeaua aceea cu aromă de mentă, iar ea, va aduce castane coapte şi totul va fi ca atunci când ne vedeam zilnic, împărtăşindu-ne totul. Nu că acum nu am face-o, în ciuda distanţei.

 

Alte povestiri iscate de aceeaşi duzină de cuvinte( turturi,ceai,castane, mamaliga, polei, zapada, alb,faina, ger, grade, vant ,polar) găsiţi la Eddie în tabel.