Arhive pe etichete: nechezol

Din vremea lui nechezol

cute-drawings-coffee-stories-cinzia-bolognesi-1

                                                       sursă imagine:

Era una din zilele acelea cu o căldură ce-ţi intra în oase, toropindu-te puţin câte puţin, iar storurile închise nu aveau prea mare efect, reuşind doar să aducă în încăpere un are de mister, prin obscuritatea creată, nicidecum puţină răcoare.

Isabelle ţinea în mână o carte dar gândurile îi zburau departe, la orele înserării când, se va mai răcori şi va ieşi să-şi revadă fostele colege, cu care nu se mai întâlnise de multă vreme, dat fiind faptul că se înscrisese la un liceu cu profil economic care, în orăşelul lor petrolier nu exista, „pentru o viaţă mai bună” îi spusese mama sfătuind-o să-şi aleagă altceva, „că de petrol suntem sătui şi eu şi taică-tu, măcar tu să ai o viaţă mai bună„.

Trei ani zburaseră pe nesimţite şi-şi amintea cu nostalgie de zilele acelea în care stătuse pentru prima oară la un hotel, aflat într-o vilă din centrul oraşului, cu aură de epoci apuse, alături de care se afla teatrul municipal. Revedea, parcă, holul larg în care tronau fotolii imense pe care se întâlnea cu alte candidate la aceleaşi locuri, dezbătând subiectele zilei şi făcând presupuneri asupra celor ce aveau să urmeze. O încântaseră şi scările în spirală cu balustrada din lemn lăcuit ale hotelului cu doar două etaje, balcoanele mici, adevărate bijuterii arhitectonice, de unde putea admira în voie întreg centrul oraşului necunoscut, adulmecând mirosul de friptură din curcă tânără, fragedă, pregătită cu mare băgare de seamă şi care nicicând nu a mai avut, parcă, acelaşi gust. Pentru ea era ceva nemaipomenit, la fel de noi şi încărcate de energii nemaicunoscute părându-i orele în care ea fiind la examen, iar mai apoi seara, la asfinţit, mama ei le petrecea în rugăciuni „pentru luminarea minţii fetei şi ajutor la examene„. Emoţiile ce au urmat după afişarea rezultatelor au fost unice, iar bucuria ce se citea pe chipurile lor venea ca o încununare a tuturor rugilor ce le fuseseră ascultate, nemaicontând faptul că va fi departe de familie, de prietene, de locurile dragi şi nici sacrificiile pe care cei rămaşi acasă le vor face pentru ca ei să-i fie bine.

Câteva bătăi scurte şi rapide în uşă îi întrerupseră firul gândurilor, în încăpere năvălind ca o ploaie de vară, Luciana, vecina proaspăt căsătorită, mutată de curând în apartamentul de alături, ce venise să-şi bea cafeaua împreună cu Ioana, sora ei mai mare, volubilitatea şi neastâmpărul ochilor verzi cucerind-o din primele clipe. Întinse o punguţă maronie în care se afla „nechezol, soro, că mai sunt câteva zile până la salariu” şi spuse:

-Tu trebuie să fii Isabelle- Isa cea frumoasă, ţi se potriveşte numele, apoi urmând către Ioana: „Ce figură de copil cuminte are soră-ta, fiind dăruită, în acelaşi timp,  cu o frumuseţe drăcească”.

-Da, da, o frumuseţe, răspunse Ioana cu o veselie disimulată în glas, înciudată oarecum că nu ei îi fusese adresat complimentul, căci îşi lăsa nemulţumirile libere ori de câte ori avea ocazia, nedezminţind zodia sub semnul căreia se născuse.

-Scorpion veritabil, îngăimă Isabelle mai mult pentru ea, aproape în şoaptă, vorbele fiindu-i acoperite de trăncăneala vecinei, dar cuvintele pe care aceasta i le adresase mai devreme au fost ca un balsam pentru sufletul ei, pansându-i cicatricile ivite prea curând ca urmare a neîncrederii şi a unor complexe nefondate.

-Pun pariu că nici cafea nu bea, continuă acesta de parcă Isa nici nu ar fi fost de faţă, căci se făcuse mică, mică, într-un colţ de canapea, părând absorbită de lectură dar fiind foarte atentă la tot ce mişca în  jur.

-Cred că aş gusta şi eu puţin, murmură Isa, mai mult pentru a putea rămâne în compania lor, nefiind deloc curioasă în legătură cu licoarea magică ce începuse a-şi răspândi mirosul în întrega casă.

Îşi primi şi ea porţia, ceva mai mult de o lingură, ce acoperea cu greu fundul ceşcuţei din cristal rubiniu, în care abia dacă avu curajul să-şi umezească buzele, gustul nefiind tocmai cel aşteptat. Părea să fie acolo un amalgam de arome, ale unor cereale prăjite, cu un vag iz de cicoare, deloc îmbietor, un lichid negru ca noaptea fără stele, amărui, care nu o atrăgea de nici un fel.

Între timp vecina îşi terminase cafeaua din ceşcuţă, trecând în bucătărie, pentru o ţigară pe care mai mult o lăsa pe marginea scrumierei, dar din care nu uita să tragă cu sete la intervale regulate, căci, cu o mână ţinea ibricul, iar cu cealaltă o lingură cu care scotea zaţul ce era mai apoi ronţăit cu poftă.

Această primă întâlnire a Isabellei cu nechezolul s-a rătăcit printre alte clipe efemere, rămase undeva  în negura uitării, iar amintirea zaţului ronţăit de vecină a făcut-o, pentru mult timp, să nu mai guste nici măcar cafeaua aceea din pachetele aurii „Alvorada” ce apăruse ca produs de contrabandă ce-i drept, preferând-o mult mai târziu pe aceea făcută la filtru sau expresor, fără pic de zaţ.

Acum adoră cafeaua de dimineaţă, neputând să-şi imagineze o zi reuşită începută fără ea. Şi-a adunat, între timp, toate amintirile din vremea nechezolului într-o trăistuţă strălucitoare ce stă atârnată într-un pom veşnic înflorit, din care le mai scoate, uneori, la lumină, scuturându-le de praful aşternut în timp. Nu mai crede în poveştile cu zâne bune, feţi frumoşi şi castele ale căror turnuleţe sunt ornamentate cu creneluri dantelate, dar o mai ating, încă, vorbele bune, imaginile deosebite, melodiile de suflet şi tot ceea ce e frumos în oameni, în viaţa de zi cu zi.

Pe aceeaşi temă „Din vremea lui nechezol” găsiţi şi alte scrieri la Eddie în tabel.