" Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând". Nichita Stanescu.
E eclipsă parţială
(aproape totală)
de neuroni
în creierul meu.
De fapt a rămas
doar unul ce încearcă,
cu stoicism,
să facă faţă
singurătăţii. 😀
Alte eclipse, la Eddie în tabel.
Tag-uri:stoicism; neuroni; eclipsa
 | ganduri pe Clipe de viaţă |
 | Adriana pe Clipe de viaţă |
| ganduri pe Clipe de viaţă |
 | Clipe de viaţă - Înș… pe Clipe de viaţă |
| ganduri pe Vis de omidă |
Eclipsele trec repede!
Sa te tii joaca dupa aceea!
🙂
Am reusit sa te scot din eclipsa?
Cu așa cuvinte… Mulțumesc! 🙂
E perfect!
🙂
🙂