" Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând". Nichita Stanescu.
Mi-e dor de caldura bratelor tale, sa-ti simt inima batand alaturi de a mea, sa inspir mirosul tau pana la saturatie, sa-l pastrez in suflet pentru a-mi tine de cald in zilele reci.
Ramai !
Fara tine ma tem ca m-as rataci in imensitatea vietii.
Sa-mi luminezi diminetile si in noapte sa-mi veghezi visurile.
Nu-mi lasa dorurile sa se risipeasca, agatate de umbrelutele papadiilor, spulberate de vant.
Nu pot striga la nesfarsit… mi-e dor!
Am prins iubirea de mana si am jurat sa nu-i mai dau drumul niciodata.
Am tinut-o strans, atat de strans, incat varfurile degetelor au inceput sa i se invineteasca, ochii sa i se impaienjeneasca sub greutatea lacrimilor, buzele senzuale sa-i tremure intr-un zambet transformat in rictus.
Cand glasul ei suav, a devenit intr-atat de soptit incat nu-l mai auzeam, cand am vazut ca nu ma mai pot pierde in imensitatea privirilor ei de smarald, cand am simtit ca bataile inimii ii sunt ca falfairile unei aripi, atunci si abia atunci, mi-am dat seama ca trebuie sa-mi slabesc stransoarea, sau mai bine, sa-i redau libertatea.
Doar libera fiind va putea sa infloreasca, sa se dezvolte si sa-mi dezvaluie adevarata ei splendoare.
Inlantuiri si arcus de violina,
Acorduri tanguindu-se in noaptea lina
Cu frematari pe clape de pian,
Dorinte multe, risipite-n van.
Dansand pereche un el si o ea
E doar o poveste, ce poate fi a mea
Nescrisa, nespusa de multe ori,
Naluca ivita ca soarele-n zori.
Parea ca e doar o himera
Venind din visare, efemera
Cu trupul firav in freamat usor,
Atingerea-i era aripa, clipa de dor.
Si au dansat de- atunci impreuna
Ei doi in dansul iubirii… nebuna
Purtati de-o minune in zbor
Plutind peste trupuri ce mor.
Era frumos , vesel si optimist , iar ea ii zambea mai tot timpul. O atrageau persoanele de felul acesta fiindca isi dorea sa fie si ea astfel sau sa mai fie, caci din cate isi amintea fusese odata o fire vesela, deschisa, calda. Acum parca ii tuna si ii fulgera mereu.
Reusise sa-i schimbe oarecum felul de a vedea lumea si viata. Incetul cu incetul totul in jur incepuse sa prinda culoare, glumele lui erau cele care ii luminau zilele si reuseau sa o scoata din monotonie.
Convorbirile lor ii devenisera indispensabile, il cauta cu privirea peste tot, asteptandu-i cu nerabdare aparitia.
Invatase din nou sa zambeasca si o facea tot mai des gandindu-se la el.
Poate ca nu era doar o vrajeala zapacita, ci un prieten drag sufletului ei.
Atat?
Existase candva intre ei un moment unic, pe care el tinea sa i-l reaminteasca din cand in cand. Dar ea nu uitase, in momentele de dor, scotea din negura uitarii clipele pretioase petrecute parca in alte epoci, scuturandu-le de praful uitarii, zambindu-le cu drag.
Erau comoara cea mai de prêt a unei tinereti.
Ma simt de parca as duce pe umeri toate greutatile acestei lumi. Zambetul s-a stins, ochii ard sub navalirea lacrimilor.
Sclipiri diamantine prinse-n gene
Imi picura insingurare si tristete
Sub cerul acoperit de grele umbre
Ma infior gandind la tinerete .
As vrea sa inceteze ploaia. Sa nu-mi mai oglindeasca in mii de cioburi chipul trist. Toti norii sufletului meu sa se risipeasca purtati de vant in cele patru zari.
In definitiv maine e o noua zi si dupa orice ploaie se iveste curcubeul. Trebuie doar sa-ti doresti sa-i descoperi frumusetea.
” Tineretea, chiar si in mijlocul mahnirilor, are o lumina a ei.”- Emil Garleanu.
***
In trupul gaunos ce adapostea moliile timpului, durerea era surda, mocnita, sfredelind asemeniunui varf de lance de argint ce-i omorase inorogii visurilor din tinerete. Doar el, sufletul, ramasese neatins, avand puterea de a petici pe alocuri, ceea ce se mai putea petici.
Atunci, in vremurile de mult apuse, totul era mai usor.
Ramasesera doar amintirile si speranta renasterii…
Cum le aduna viata pe toate si la sfarsit da cu minus !
Nu am mai scris de mult, e drept si am primit o tema: sa scriu despre codru.
***
Isi tuguiase buzele si scotea sunete ascutite, la inceput mai slabe, apoi din ce in ce mai puternice. Exersa. Daca l-ar fi auzit bunica-sa i-ar fi zis: ”nu mai fluiera ca-n codru, ca ramane casa pustie”. Parca ar mai crede cineva in superstitii de genul asta… In nici un caz copiii din ziua de azi.
***
A infrunzit, ce alinare
Ca-i verde acuma codrul,
E plin de soare si renaste
La viata iarasi totul.
***
Statea pe marginea trotuarului, cu ochii tristi, inlacrimati parca si astepta. Soarele dogorea la orele amiezii si ii era atat de cald… Nici tipenie de om nu se zarea trecand, nici o pala de vant nu-i ravasea blanita. Deodata isi ciuli urechile, la un zgomot numai de el auzit. Intr-adevar, din capatul strazii, se apropia o umbra garbovita, abia tarandu-si pasii. Ajunsa in dreptul lui, scoase dintr-un buzunar peticit un codru de paine si i-l lasa alaturi. In traistuta ponosita ce o purta pe umar, gasi o cutie veche in care fusese o conserva si o umplu cu apa, apoi se indeparta la fel cum venise. O umbra garbovita, abia tarandu-si pasii… Niciodata nu o sa mai latre la cersetori.
***
De-as putea pluti
In ore tarzii
La margini de codru
Sa-mi ostoiesc dorul
De nemarginire,
Verde inmugurire,
De poteci umblate
Vara pe-nserate.
De-as putea ajunge
La poale de munte
Sa-mi alin tristetea,
Dulce tineretea,
Flori de colt zarite
Semet poposite
Pe varfuri de stanca
Capra neagra urca.
De-as putea lasa
Tot in urma mea,
Sa ma pierd in lume
Ca sa uit de tine,
La margini de codru
Sa-mi ostoiesc dorul
Sa -mi alin tristetea,
Dulce tineretea.
Ar fi trebuit sa adaug si retete de salate de primavara cu leurda, sau… Alta data…!
Pentru ca mi-au placut mult si melodia si versurile si vocile de exceptie.
Sa rostim in miez de noapte cu suflete curate si pline de speranta in mai bine, HRISTOS A INVIAT!
Caci pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire , s-a lasat crucificat Isus.
Sarbatori pline de lumina si bucurie!
DOAMNE…!
De-atatea ori te-am rugat,
In genunchi si cu lacrimi fierbinti
Sa ma ajuti sa fiu fericita,
Incat sufletul Tau milostiv
S-a indurat de mine
Si mi-a daruit fericirea promisa.
Dar eu prea naiva
Si cu ganduri prea multe
Pierdute in imensitatea vietii,
In goana tineretii nebuna,
Pe undeva am ratacit-o
Fara a sti sa mai ajung la ea.
DOAMNE…
Da-mi lacrimi sa-mi plang
Fericirea pierduta…!
ganduri 
Comentarii recente