Începuse să ningă decuseară, iar un ger năpraznic ce însoţise orele nopţii aşezase flori de gheaţă la ferestre, pomii aveau ramuri de cleştar şi o pojghiţă subţire, transparentă, dădea strălucire zăpezii de un alb orbitor.
Soarele cu dinţi deja îşi făcuse apariţia pe cer, anunţând o zi frumoasă, aşa cum ar trebui să fie orice zi de ajun, cu fulgi dansând prin aer asemenea unor roiuri de fluturi albi, cu miros de brad, şi… da, asta îmi lipseşte, vâscul, pentru ca ziua de astăzi să fie perfectă, sau aproape perfectă.
Motiv suficient pentru a ieşi din casă, în aerul rece ce avea să-mi limpezească gândurile şi să-mi dea impulsul acela necesar pentru a pune în aplicare toate planurile făcute cu o seară înainte.
Nici o pală de vânt nu tulbura văzduhul, doar cernerea fulgilor făcea ca totul să nu pară o natură statică surprinsă într-un tablou de un penel îndrăgostit de alb.
Paşii îmi erau uşori şi rari, de parcă s-ar fi temut să nu deranjeze liniştea aceea albă şi pufoasă ce învăluise totul, ştiind că, în curând, aveam să intru în furnicarul acela de oameni grăbiţi, agitându-se care încotro, cu îndeletnicirile zilnice.
Piaţa era plină căci, după cum aveam să constat, mulţi se treziseră înaintea mea pentru a-şi cumpăra cele necesare.
Dintr-un colţ al halei, cu o privire senină, de parcă ar fi ghicit ceea ce caut, un bătrânel mă îmbia, aşa, fără cuvinte şi gesturi inutile, să cumpăr un bucheţel de vâsc. M-am îndreptat spre el, oarecum mirată, şi nu mare mi-a fost mirarea să îl aud rostind exact cuvintele la care mă gândeam: „cine are în casă vâsc, de Crăciun, va avea parte de belşug şi noroc, fiind ferit de ghinion sau boli, deoarece este o plantă miraculoasă care alungă toate spiritele rele din preajma sa.”
I-am întins o bancnotă, fără a întreba cât costă, iar el nu a dus-o spre buzunar, aşa cum ar fi fost firesc, ci a scos un portofel uzat, în care a aşezat-o cu grijă, alături de alte câteva.
Aş fi vrut să închid ochii, să simt mirosul inconfundabil al pielii proaspăt tăbăcite şi vopsite, imaginându-mi-l ca în vremurile lui bune, lucios, plăcut la atingere, în culoarea deşertului ars de soare, camel- ar spune unii, cu iz de parfum şi tabac, adăpostind bancnote noi, foşnitoare.
Când şi-a desfăcut paltonul, pentru a pune portofelul la loc, am observat la reverul hainei o cruce aurie, cu vârfurile decupate în v, ce semăna mai degrabă cu o stea, întocmai acelora pe care văzusem că unii veterani de război le-au primit ca semn al preţuirii ce o merită.
I-am zâmbit timid şi murmurând un mulţumesc aproape de neînţeles am pornit spre casă purtând mănunchiul ca pe un trofeu, în braţe, admirând din nou natura ce primise un botez alb, cu aceeaşi paşi uşori şi rari ce nu ar fi vrut cu nici un chip să lase vraişte pe unde treceau.
Soarele îmi zâmbea în ferestrele ce nu purtau flori de gheaţă, ci aveau un luciu sidefat, iar vâscul, agăţat de candelabru cu o panglică roşie, zâmbea şi el, ca o promisiune a unei zile perfecte, începută în aromă de gogoşi calde cu vanilie şi încheiată cu un pahar de vin vechi, din care răzbate iz de frăguţe coapte.
imagine:
Cu aceeaşi duzină de cuvinte s-au mai născocit poveşti pe care le găsiţi în tabel la Eddie.
ganduri 
Comentarii recente