Umple lumea cu fantasme
Coborând parcă din basme
Şi cu stranii flori de gheaţă
Ne pictează în fereastră.
Stratul gros de promoroacă
Lumea-ntreagă o îmbracă
Într-o pătură pufoasă
Albă, blândă, luminoasă.
Pe străduţe, felinare
Agăţate-n balansoare
Cu steluţe argintând
Ramurile rând pe rând.
Fulgii mari încet dansează
Poleind căsuţa noastră,
Tot ce-i viu încremeneşte
Ca-ntr-o filă de poveste.
Pe la streşini cocoţaţi,
Stau frumos aliniaţi
Ţurţurii, sub clar de lună
„Noapte bună!” să ne spună.
ganduri 
asa imi place si mie iarna 🙂
e din ce in ce mai clar ca poeziile astea trebuie adunate intr-un volum de versuri
Asa ne place tuturor iarna, blanda, cu aspect de poveste. Cat despre volum… 😉
Totu-i nins. Peste căsuţă,
judecând că-i stratul gros,
parcă este o vestuţă
de omăt de-ăla pufos.
Iar din horn spre cer cam fuge
fumul gros şi alburiu,
parc-ar vrea lumii sa strige:
”Duhul iernii vreau să fiu!”
Cinci copaci se adunară,
ca la sfat, pe înserat,
de zăpadă se mirară:
”Cat ne va mai sta pe cap?”
Dar ea iarna nu clipeşte
Nu se abate din poveste
Cu răceală ne priveşte
Din steluţe, la ferestre.
Peisajul tău de iarnă
este doar o poezie
caci afară pare toamnă
…anotimp cu amnezie.
M-am lăsat purtată de provocarea ta. Te pup.
Frumos mai aşterni poveşti şi în versuri…! Te îmbrăţişez cu drag! 😉
Peisaj de iarnă cu zâmbet
ai pictat în culori luminoase,
iar poveştile curg într-un râset
când de iarnă ne-ascundem prin case… 🙂
Începusem mai mult ca o joacă, pentru fiul meu drag. Poate o citi şi el vreodată câte ceva…
Ai multă lejeritate si farmec în exprimare. Mă bucur că ai lăsat un semn… 🙂