" Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând". Nichita Stanescu.
Cad stele.
Şi-n căderea lor grăbită
Rămâne un gol şi o tăcere
A vorbei ce n-a fost rostită.
Cad stele.
Şi în căderea lor divină
Adună visele uitate
De vinovatul fără vină.
Cad stele mii.
Şi lacrimi vor cădea mereu
Lăsând în urmă galaxii,
Cad stele de pe cerul meu.
Tag-uri:galaxii; lacrimi; divina
 | ganduri la Clipe de viaţă |
 | Adriana la Clipe de viaţă |
| ganduri la Clipe de viaţă |
 | Clipe de viaţă - Înș… la Clipe de viaţă |
| ganduri la Vis de omidă |
Ce frumos! „Și lacrimi vor cădea mereu, lăsând în urmă galaxii… Cad stele mii…” 🙂
A avut oarecare rezonanţă tema aleasă de Carmen… 🙂 Mulţumesc!
Tainic si adanc mister…cad stele din cer…
„Aduna visele uitate”…minunat ! 🙂
Mulţumesc! 🙂